14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatie5 medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică pentru elevii români

5 medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică pentru elevii români

Elevii români care au participat la Olimpiada Internaţională de Fizică au reuşit să obţină cinci medalii, dintre care două de aur, transmite evz.ro. Olimpicii români au obţinut două medalii de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz, iar România s-a clasat astfel pe primul loc în Europa şi pe locul 10 la nivel mondial.
Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Alexandru Frunză (clasa a XI-a), distins cu aur şi la ediţia precedentă, şi Ştefan Eniceicu (clasa a X-a). Medaliile de argint au fost obţinute de Denis Turcu (clasa a XII-a), laureat cu argint şi anul trecut, şi Tudor Creţu (clasa a X-a). Gabriel Găitan (clasa a XII-a) a intrat în posesia medaliei de bronz. Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
 
Olimpiada Internaţională de Fizică  s-a desfăşurat în Kazahstan, la Astana, în perioada 13-21 iulie, reunind peste 190 de concurenţi din 48 de ţări.

 
 
   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS