12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii se întorc mâine la şcoală

Elevii se întorc mâine la şcoală

Elevii se întorc mâine la şcoală, după vacanţa de primăvară, iar în partea a doua a semestrului, mai precis în mai, vor fi organizate, în premieră, evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, după modelele testelor internaţionale, informează mediafax.ro.

Evaluarea naţională a tuturor elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a este programată în perioada 6-29 mai. Cei care vor absenta, din motive întemeiate, vor fi evaluaţi într-o a doua sesiune. Notele obţinute de elevi la aceste evaluări nu vor fi trecute în catalog.

Tot în luna mai, în perioada 17-30, elevii din clasele a XII-a şi, respectiv, a XIII-a care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale sau care participă la olimpiade internaţionale în 2014 vor susţine bacalaureatul într-o sesiune specială.

Examenele la limba română şi matematică de la evaluarea naţională pentru elevii clasei a VIII-a vor avea loc între 23 şi 25 iunie. Ca o noutate pentru acest an şcolar, la admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea naţională creşte la 75 la sută, faţă de 50 la sută cât a fost până acum, iar media notelor din ciclul gimnazial scade cu 25 la sută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS