24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieTensiuni la alegerile pentru preşedintele Senatului Universităţii

Tensiuni la alegerile pentru preşedintele Senatului Universităţii

La Universitatea din Craiova au avut loc ieri alegerile pentru stabilirea noului preşedinte al Senatului instituţiei, după ce prof. univ. dr. Ion Vladimirescu a depus cerere de încetare a mandatului care a început în februarie 2012. În cursa pentru această funcţie de conducere a celui mai înalt for de decizie au intrat prof. univ. Marcel Drăcea, prof. univ. dr. Nicu Marcu, ambii de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, şi prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu, de la Facultatea de Inginerie Electrică. Competiţia a fost foarte strânsă şi cu mari tensiuni. Înainte de scrutin, prof. univ. dr. Nicu Marcu a fost anunţat că nu i se validează candidatura. „S-au încălcat toate regulile de organizare a alegerilor. Mi-au primit candidatura, m-au afişat pe site şi până în ziua votului nu a fost nici o comisie care să pună în discuţie faptul că mi se respinge candidatura. Înainte de începerea scrutinului, preşedintele de şedinţă s-a ridicat în picioare şi a spus că sunt două candidaturi legale şi una ilegală, a mea. Au invocat că nu mi-au validat alegerile de la facultate ca membru al Senatului, ceea ce nu este normal. Consiliul de Administraţie nu s-a întrunit trei săptămâni – deşi înainte avea şedinţe în fiecare zi de miercuri – tocmai ca să nu mă valideze. Nu aveam însă nevoie de validare. Eu aveam de la Ministerul Educaţiei o hârtie în care scria negru pe alb că sunt membru al Senatului pentru că am fost ales în cadrul facultăţii şi am dreptul să candidez la alegerile pentru funcţia de preşedinte al acestui for, dar nu au ţinut cont de ea“, a precizta prof. univ. dr. Nicu Marcu.

Geo Mănescu – noul ales

Prin urmare, după anularea unei candidaturi, în competiţie au rămas doar doi candidaţi. În urma votului direct şi secret exprimat de 72 de membri prezenţi ai Senatului, 17 au optat pentru prof. univ. dr. Marcel Drăcea, 35 de votanţi au ales ca noul preşedinte să fie prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu, iar 20 de voturi au fost anulate. Conform strategiei prezentate în plen, noul preşedinte are ca principiu de bază „mai bine să avem rezultate decât dreptate“ şi a promis colegilor că „hotărârile Senatului vor fi îmbunătăţite ciclic“. Aceasta a declarat că a candidat pentru această funcţie din mai multe raţiuni. „Mi-am dorit să fac Senatul funcţional. Pentru mine funcţional înseamnă să fie statuate reguli clare pe baza cărora toată lumea să ştie ce are de făcut. Fiecare membru al Senatului trebuie să aibă o responsabilitate clară. Chiar intenţionez să fac lucrul ăsta, să am o discuţie individuală cu fiecare membru al Senatului, să spună ce şi-ar dori să facă şi care sunt priorităţile, aşa cum le vede fiecare după maniera instituţională. Apoi să identific priorităţile aşa cum le văd decanii fiecărei facultăţi şi să încerc să restructurez biroul Senatului, să aibă o reprezentare cât mai largă. Totodată, ajutat de colegi, o să inventariez reglementările actuale, pentru că unele dintre ele sunt uşor depăşite, şi să le compatibilizez şi cu legislaţia naţională. Să încerc, în măsura posibilului, să reduc eterogenitatea între prevederile specifice diferitelor facultăţi pentru a le facilita un exemplu de bune practici şi a împământeni cât mai multe dintre experienţele pozitive pe care unii din colegii noştri le-au obţinut şi nu le-au valorificat la nivelul universităţii. O să identificăm zonele în care reglementările sunt mai puţin clare sau poate inexistente pentru a le acoperi cu reglementări specifice“, a precizat prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu, noul preşedinte al Senatului Universităţii din Craiova.
În ceea ce priveşte educaţia şi bugetul Universităţii din Craiova, se pregăteşte o nouă strategie. „În ultimul timp, fiecare dintre noi a observat o schimbare în profilul candidaţilor. Atât în materie de percepţie pe care universitatea o are în rândul candidaţilor, cât şi în ce priveşte modul în care reuşim să ne recomandăm, prin absolvenţii noştri şi prin rezultatele pe care le obţin, ar fi de regândit o strategie de marketing. Ar fi util să analizăm mai atent paleta de specializări pe care o oferim, să luăm act de preferinţele pe care le au angajatorii şi candidaţii, pentru ca pe aceste baze să ne concentrăm atenţia pe domenii pe care beneficiarii noştri le consideră prioritare. De asemenea, trebuie să avem în vedere modernizarea instrumentelor pe care le folosim în educaţie. Există şi o recomandare a comisarului european pentru educaţie, care ne sfătuieşte să ne orientăm cât mai repede pe această linie, pe utilizarea instrumentelor IT şi a e-learningului, astfel încât să ajungem cât mai repede în pas cu aşteptările candidaţilor noştri. În condiţiile în care noi reuşim să satisfacem cerinţele angajatorilor şi pe cele ale studenţilor, vom avea şi un succes financiar din perspectiva finanţării instituţionale, a finanţării din activitatea de educaţie propriu-zisă, atât pentru studenţii de la buget, cât şi pentru cei care plătesc taxe“, a mai precizat preşedintele  Senatului. Noile strategii de funcţionare a Senatului Universităţii din Craiova vor fi puse însă în practică de săptămâna viitoare, când va avea loc prima şedinţă a acestui for.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS