Acasă Educatie Olimpici la fizică şi chimie susţinuţi în cercetare

Olimpici la fizică şi chimie susţinuţi în cercetare

Olimpici la fizică şi chimie vor fi iniţiaţi în cercetare de specialişti de la mai multe institute, în cadrul Centrului de Iniţiere în Cercetare Ştiinţifică a Tinerilor Olimpici. Potrivit site-ului edumanager.ro, pentru tineri sunt pregătite cursuri de cercetare ştiinţifică, ateliere de lucru pe teme şi proiecte ştiinţifice, participare la competiţii şi evenimente ştiinţifice, discuţii privind modalităţile şi sursele de documentare, diseminarea rezultatelor obţinute.

Dintre coordonatorii Centrului vor face parte cercetători ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA), Institutului de Biologie al Academiei Române, Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară, Institutului de Cercetări Matematice al Academiei Române, Institutului de Cercetări Filosofice al Academiei Române şi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.
Exit mobile version