Cinci eliminaţi pentru fraudă la matematică



Absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul în prima sesiune au trecut ieri prin a doua probă scrisă. În Dolj, peste 90% din candidaţi au repetat testarea la matematică, probă care de câţiva ani este tot mai dificil de promovat. Cinci candidaţi au încercat să apeleze la surse de inspiraţie, dar au fost eliminaţi pentru fraudă.

Nu se copiază numai la limba şi literatura română. Se poate şi la matematică. Au demonstrat acest lucru şi candidaţii care au susţinut ieri examenul de bacalaureat la această disciplină. Pentru a se inspira în găsirea soluţiilor, care presupun calcule logice, au apelat la surse din exterior care să le comunice prin telefon rezolvările, la culegeri cu variante de subiecte, dar şi la altă metodă, schimbarea ciornelor. Într-o sală de examen, câţiva candidaţi au aranjat proba cu câteva zile înainte. S-au înţeles să înveţe fiecare un tip de subiect, pe care să îl rezolve şi prin transmiterea ciornelor să reuşească să găsească soluţii corecte la cât mai multe cerinţe, astfel încât promovarea să fie sigură. Metoda a fost descoperită repede de comisia de supraveghere şi candidaţii au fost eliminaţi. „Din nefericire şi azi (ieri – n.r.) au fost evenimente neplăcute, în sensul necesităţii eliminării din sala de examen a cinci candidaţi, unul de la Liceul «Traian Vuia», unul de la Liceul Tehnologic «George Bibescu» şi trei de la Liceul de Transporturi Auto din Craiova“, a declarat Alexandrina Năstase,  vicepreşedintele comisiei judeţene de bacalaureat.

Sute de candidaţi

au ocolit examenul

Examenul de bacalaureat la matematică pune de ani buni probleme candidaţilor. Şi în această sesiune, cei care au simţit că nu au evoluat cu pregătirea faţă de testările anterioare au renunţat să mai susţină proba. „S-au înscris 2.492 de candidaţi, prezenţa fiind de 76,6%. Şi în vară la această probă a fost o prezenţă mai scăzută deoarece conţine matematica, disciplină care îi sperie pe majoritatea candidaţilor, fiind prezenţi 80% din cei înscrişi“, a precizat vicepreşedintele comisiei judeţene de examen. De această dată, din datele furnizate de centrele de examen, 599 de absolvenţi de liceu nu s-au mai regăsit printre cei care s-au înscris iniţial pentru a susţine această probă.

Exerciţiile,


tratate în scurt timp

Absolvenţii care au încercat o nouă şansă pentru promovarea bacalaureatului la matematică nu au zăbovit ieri prea mult asupra subiectelor. După ce a expirat timpul de o oră şi jumătate, cât era prevăzut de metodologie să stea obligatoriu în sălile de examen pentru a reflecta asupra subiectelor, mulţi s-au îndreptat repede spre poarta de ieşire. Au apreciat că a fost suficient timpul pentru a răspunde la cerinţe.

„Eu m-am pregătit între şi între. Nici deloc, nici cum ar fi trebuit, adică perfect. Am scris cât am ştiut şi am zis că nu mai are rost să stau în sala de examen, după ce am primit semnalul că putem pleca“, a spus Valentin Ruxandra, de la centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“ din Craiova. Majoritatea a precizat că ultimul subiect le-a creat dificultăţi. „Partea a treia a constat în funcţii, cu care nu prea le am. În rest, a fost binişor. La prima parte au fost noţiuni generale, la cea de-a doua parte am avut matrici. Sper să iau un cinci“, a explicat Cristian Alexandru, de la Colegiul „Constantin Brâncuşi“ din Craiova.

Dificultatea ultimului subiect a pus probleme unor candidate şi în reţinerea cerinţelor. „La partea a treia a fost mai mult de scris. Nu mai ştiu. A fost ceva cu algoritm sau cu funcţii. Nu mai ştiu“, a declarat Elena Cristina Boboc de la Liceul „Charles Laugier“ din Craiova. Sesiunea de toamnă a bacalaureatului se încheie mâine cu ultima probă scrisă la alegere din aria profilului, la care sunt aşteptaţi 2.232 de candidaţi, dintre care 1.344 la biologie şi 464 la geografie.



Comenteaza acum

Alte stiri

10 martie 2019

Elevii susţin mâine simularea pentru evaluarea naţională

A început numărătoarea inversă pentru cei care susțin Simularea pentru Evaluarea Naţională 2019. Mâine ei vor începe cu prima probă: limba și literatura română. O premieră în învățământ este că tot mâine vor susține examenul și elevii de clasa a ...

Sumarul ediției de joi, 29 august 2013

Actualitate

» România a cerut Facebook informaţii despre 36 de conturi
» Start la credite pentru tineri
» Trimişi să protesteze în parc
» Autostrăzi de trei ori mai scumpe decât în ţările vecine
» Ford a lansat la Dusseldorf conceptul S-Max
» Primăriile pot încasa impozitele agricole, primarilor nu le convine
» Prunariu, membru în CA la Pandurii
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Bani în plus pentru CSJ Ştiinţa U Craiova
» Controale la producătorii de lapte şi carne de vacă
» Noi descoperiri la Castrul Roman de la Bumbeşti-Jiu
» Guvern: România a încasat în ianuarie-iulie peste 1,46 miliarde euro de la CE din Fondul de Coeziune
» Avioane, distrugătoare şi nave de război, mobilizate în zona Siriei
» Peste 58.000 de absolvenţi înscrişi la şomaj
» Mehedinţi: Cula lui Tudor Vladimirescu, transferată la Primăria Şimian
» Dolj: Dăbuleni se înfrăţeşte cu Vaugneray
» Ford a donat patru maşini unor licee din Oltenia

Local

» Regulamentul de ecarisaj, acuzat de ONG-uri
» Dăm şi noi câteva sancţiuni?
» Craiovenii arată drumul spre capitala culturală europeană
» La Craiova ca la ţară
» Seminarii despre Constantin Brâncoveanu, la Tismana
» Proiect internațional „The Art of Ageing“ (Arta Îmbătrânirii) la Naţionalul craiovean
» Avocat arestat în dosarul lui Dinel
» Mehedinţi: Femeie ucisă de o combină
» Craiova: Muzeul Olteniei face tandem cu cel din Vratsa

Gorj

» Serviciu gratuit de colectare a deșeurilor electrice și electronice
» Continuă anchetele la firmele sindicatelor
» Cioban trimis în judecată pentru că şi-a înjunghiat patronul
» Vindea pe ţuică şi alimente influenţa pe lângă judecători

Sport

» Petrolul Ploieşti a pierdut play-off-ul Ligii Europa, cu Swansea, scor general 3-6
» Fotbal – Astra Giurgiu a fost eliminată de Maccabi Tel-Aviv în play-off-ul Ligii Europa
» Tenis – Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi la US Open
» Fraţii Sbârcia s-au impus în Germania
» Rezultat încurajator pentru Cristian Bogdan
» Baschetbalistele din Bănie se antrenează la Jiu
» CSU şi-a lansat site-ul oficial
» Pustai: Putem să ne autodepășim
» FCU a trecut de primul hop
» Fotbal – S-a stabilit componenţa grupelor din Liga Campionilor

Bani & Afaceri

» Haos la ajutorul de minimis

Sanatate

» Demitere cu scandal la Spitalul Judeţean din Severin
» Mehedinţi: Primăria Orşova va investi în reabilitarea spitalului din localitate

Educatie

» Un elev a leşinat când a văzut subiectele la examen
» Cinci eliminaţi pentru fraudă la matematică
» Mâine va fi ultima probă a bacalaureatului

Magazin

» Frumuseţe la minut
» Mierea, aliatul frumuseţii
» Horoscop

Top