Acasă Bani & Afaceri Oltenia Business CON-A, prezenţă de top pe piaţa construcţiilor din Oltenia

CON-A, prezenţă de top pe piaţa construcţiilor din Oltenia

Ing. Sorin Cristea, director general CON-A

Una dintre cele mari firme de construcţii din România, CON-A Sibiu, şi-a făcut simţită prezenţa şi în Oltenia, prin lucrări etalon pentru această regiune a ţării. Două stadioane moderne, dintre care cel de la Craiova remarcat la nivel mondial, şi o fabrică de 140 de milioane de euro pentru o companie elvețiană sunt realizările antreprenorului sibian în judeţele Dolj şi Gorj.

Ing. Sorin Cristea, directorul general CON-A, susţine că pentru construirea stadionului „Ion Oblemenco“, o investiţie de 55 de milioane de euro finanţată de CNI, s-a pus mult suflet și inginerie, pentru a oferi comunităţii o arenă unică în România.

Cine este CON-A?
Sorin Cristea:
CON-A este o companie privată cu capital 100% românesc, cu peste 32 de ani de experiență pe piața construcțiilor. CON-A este unul dintre cei mari antreprenori generali în construcții și are un portofoliu bogat de lucrări în întreaga țară, în special pe segmentul industrial.

Cum a fost pentru o firmă din Ardeal să lucreze în inima Olteniei, adică la Craiova?
Sorin Cristea: Experiența noastră de colaborare cu autoritățile locale din Craiova a fost una foarte bună. Am avut sprijin permanent pe parcursul realizării lucrărilor la stadionul de fotbal. A fost o colaborare bazată pe încredere reciprocă și lucrul acesta a contat foarte mult.

Ce lucrări a avut firma CON-A în Oltenia?
Sorin Cristea: CON-A a realizat foarte multe lucrări în zona de sud a țării, pe lângă binecunoscutul proiect al stadionului „Ion Oblemenco“. Doar câteva exemple ar fi fabrica de bio-etanol de la Podari, fabrica de plăci de gips-carton de la Turceni, mai multe unități de producție și depozitare la Slatina și o lucrare pentru Mitropolia Olteniei. Nu în ultimul rând, CON-A a construit şi stadionul Municipal de la Târgu Jiu.

Stadionul de fotbal construit de CON-A, un reper de referiță al municipiului Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco“ a devenit mândria Craiovei şi casa celei mai iubite echipe de fotbal din provincie, Universitatea. Construirea stadionului din Bănie a reprezentat ceva special pentru CON-A?

Sorin Cristea: Am pus suflet și inginerie în acest proiect și am făcut eforturi mari pentru a face totul cu un cost redus și într-un timp cât mai scurt. Într-adevăr, noi, toți cei implicați în proiect, de la comunitatea locală la constructor, proiectant și autorități, am reușit să ducem la bun sfârşit un proiect foarte frumos și să bifăm, astfel, mai multe aspecte importante. Unul dintre ele ar fi că, în 2018, stadionul „Ion Oblemenco“ s-a clasat pe locul 4 în topul celor mai frumoase stadioane din lume, după stadioane construite la Moscova, Paris și Atlanta, USA.

Stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, construit în timp record de CON-A
Stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, construit în timp record de CON-A

Stadionul are un aspect unic, cu o înălțime de peste 50 de metri și cu o învelitoare care acoperă toate tribunele. Acesta este construit pe o structură elaborată, cu multă inginerie încorporată, bazată pe vasta experienţă a unei echipe de proiectanţi şi executanţi. Calitatea și originalitatea expresiei arhitecturale propuse sporește valoarea zonei în care este amplasată construcţia și reprezintă un reper de referiță al municipiului Craiova.

Prin construirea celor două stadioane, de la Craiova şi Târgu Jiu, se poate spune că firma CON-A a contribuit la revitalizarea fotbalului din Oltenia?
Sorin Cristea: Prin natura activității companiei noastre am contribuit şi la încurajarea performanței sportive. Ne-am străduit să realizăm un proiect bun pentru comunitate, să valorificăm experiența celor 30 de ani pe piața construcțiilor și, totodată, să ne încadrăm într-un buget destul de restrâns.

Exit mobile version