Acasă Bani & Afaceri Afaceri de succes Planurile asumate de Ford Otosan la Craiova

Planurile asumate de Ford Otosan la Craiova

Vânzarea uzinei Ford România SA (fosta Automobile Craiova SA) a fost făcută pentru suma de 575 de milioane de euro
Vânzarea uzinei Ford România SA (fosta Automobile Craiova SA) a fost făcută pentru suma de 575 de milioane de euro

Tranzacţia prin care Ford Motor Company, via Ford Capital BV, a vândut uzina de automobile de la Craiova companiei turce Ford Otosan poate merge mai departe.

Autorităţile de concurenţă din Turcia au făcut verificări și au decis că acest tip de achiziţie nu se supune autorizării, relevă date analizate de Profit.ro, citate de News.ro.

Vânzarea uzinei Ford România SA (fosta Automobile Craiova SA) a fost făcută pentru suma de 575 de milioane de euro, la care se vor adăuga alte 140 de milioane de euro, plată condiţionată de nivelul de utilizare a capacităţii industriale de la Craiova.

Planurile asumate de Ford Otosan cuprind lansarea în producţie a două noi modele cu motoare termice, Transit Courier şi Tourneo Courier, din 2023, precum şi a trei vehicule electrice: Ford Puma, Transit Courier şi Tourneo Courier, începând din 2024.

Actuala Companie Naţională de Vânzări va fi separată de Ford Romania SA, va menţine activităţile de vânzări Ford din România şi va fi redenumită Ford Romania Services SRL.

De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare prevede oprirea producţiei modelului EcoSport, în toamna acestui an, pentru a face loc noilor modele.

Exit mobile version