Știri de ultima orăBani & AfaceriEvoluția creditului furnizor în economia crizei financiare

Evoluția creditului furnizor în economia crizei financiare

Dincolo de toate definițiile academice, creditul furnizor este acordat de către un furnizor de bunuri sau servicii cumpărătorului și se întinde pe toată perioada dintre momentul predării bunului/serviciului și până la momentul încasării contravalorii acestuia. Ce îl face deosebit? Faptul că este o o creditare aparent nepurtătoare de dobândă. Riscul și costurile creditului furnizor sunt incluse în adaosul comercial al furnizorului.

Dacă toate merg bine, unde este criza financiară?

Înainte de începerea pandemiei, moneda reală a început să fie utilizată tot mai des pentru schimburi comerciale non palpabile, uneori fără a avea o minimă susținere reală, măcar la un procent de siguranță de 20-30% din sume. Așa au ajuns criptomonedele să valoreze zeci de mii de euro, deși aveau doar lichiditate ipotetică. Așa s-a ajuns ca economiile populației de rând să fie jucate prin instrumente bursiere derivate de grad 2 și 3, produse de o complexitate greu de explicat populației, cu rol speculativ. O analiză corectă ne-ar fi dus la un diagnostic cert: creșterea masei monetare a ajuns la un nivel nesustenabil, adică banii aflați în circulație nu mai au acoperire în bunuri și servicii și ajung să fie utilizați în scopuri pseudoeconomice.

Atenție, se retrag banii!

Acesta este momentul cel mai dureros, momentul în care băncile naționale cresc dobânzile de politică monetară, cresc dobânzile pe piețele interbancare și cresc dobânzile la creditele comerciale, inclusiv pentru liniile de credit. Acest fenomen se traduce printr-o scădere a lichidității agenților economici, o schimbare a condițiilor de creditare și o criză de lichiditate, cunoscută în practică sub denumirea de cash flow deficit(ar).

Criza de lichiditate am cunoscut-o cu toții, cei mai mulți în 2009-2010, perioadă în care cei mai mulți clienți întârziau plățile și răsuflau ușurați dacă nu își declarau insolvența. Cei mai mulți clienți vor considera plata cu întârziere ca fiind o formă legală de finanțare fără dobândă, ce li se cuvine în virtutea relației comerciale.

Ce poate fi mai rău?

Majoritatea specialiștilor vor spune că răul abia acum începe. O criză generată de un client de tip A va duce automat la o criză în lanț, furnizorii clientului fiind primii afectați. De aceea, în perioada următoare vom asista la o reorganizare a portofoliilor de clienți, nu atât în funcție de cantitățile rulate cât va fi în funcție de lichiditatea clienților. Furnizorii, cei care se laudă astăzi cu un portofoliu impresionant de clienți, sunt, la rândul lor, clienți. Nici ei nu sunt scutiți de aceste neplăceri și niciunul nu va ezita să își reevalueze clienții în cel mai scurt timp.

Este și ceva bun în tot răul acesta?

În mod cert, DA! Într-o piață dominată de credite cu dobânzi în creștere, clienții care dispun de lichidități vor fi marii câștigători ai acestei crize de supralichiditate. Ban la ban trage! Spuneam mai sus că riscul și dobânzile creditului furnizor sunt incluse în marja comercială a furnizorului. Sub masca scumpirilor ”la poarta fabricii”, mulți furnizori își vor crește propriile marje pentru a putea acoperi viitoarele riscuri, pierderi sau creșteri ale costurilor de finanțare.

Haideți să luăm un exemplu ipotetic: furnizorul X are o linie de credit cu dobândă de 12% pe an și un cost de finanțare de 1% pentru fiecare 30 de zile termen de plată pe care îl acordă propriilor clienți. În mod normal, costul financiar ar fi fost de 1% pentru 40-60 de zile, au crescut dobânzile, deci scade termenul de plată sau crește marja pentru a putea acoperi diferența de costuri.

Cum nu toate cazurile țin de normalitate, un client care plătea în mod obișnuit la 60 de zile, deci un cost planificat de 2%, dacă va avea o întârziere la plată de 90 de zile va genera un cost suplimentar de 3%. Adăugați acestor costuri financiare și costurile de stres, dacă nu plătește, dacă intră în insolvență etc.

Cum se evită costurile de stres?

Cel mai la îndemână instrument este bonusul primit de client pentru plata în termen sau cash. Pornind de la exemplul de mai sus, furnizorul își va crește marja proprie cu 3%, pe care o va oferi drept bonus clientului care plătea în 60 de zile dacă va efectua plata în primele 45 de zile. Aparent este o bonusare a clientului pentru plata anticipată, practic îi returnează clientului „costul de stres”.

Pentru plata cash, furnizorul poate recompensa clientul cu 5%, un discount semnificativ care va crește semnificativ marja clientului bun platnic, gospodar, care a știut să își rezerve sume suficiente, care a pariat pe propria afacere în detrimentul investițiilor exotice.

Ce mai poate fi reparat?

În primul rând, putem „repara” lichiditatea firmei investind mai multă încredere. Aceste investiții pot căpăta forma unor majorări ale capitalului social, fie prin capitalizarea profiturilor din anii anteriori, fie prin emiterea de noi acțiuni sau părți sociale. Eventual vom atrage noi parteneri de afaceri sau vom transforma managerii în asociați. O creștere a capitalului social, cu o sumă semnificativă, care să ducă la creșterea activului net contabil, se va transforma într-o creștere a scorului bancar, într-o creștere a capacității de stocare a mărfurilor etc.

Dacă rezolvăm problema lichidității, cu siguranță vom schimba politica stocurilor. În mod normal, stocurile mari generează costuri nejustificate. Într-o perioadă inflaționistă, cu crize de aprovizionare, stocurile mari, achiziționate cu discount, înaintea unei scumpiri inerente, sunt o dovadă de inteligență antreprenorială şi predictibilitate economică. Istoria și teoria economică ne învață că, atunci când scade valoarea banilor, crește valoarea bunurilor!

În definitiv, e timpul refluxului!

Ec. Narcis Ciobotariu, Ec. Eugen Călinoiu

ȘTIRI VIDEO GdS