Acasă Bani & Afaceri Lăcaşele de cult din Valea Stanciului au fost reabilitate de Primărie

Lăcaşele de cult din Valea Stanciului au fost reabilitate de Primărie

La sat, riturile sunt parte din comunitate. Solidaritatea şi legăturile dintre oameni sunt adesea hrănite şi de credinţele comune, iar biserica este un loc care îi aduce pe aceştia laolaltă. De aceea, pentru administraţia locală din Valea Stanciului, lăcaşele de cult au făcut mereu parte din proiectele de investiţii.

Edilul Ionel Ovidiu Gîngioveanu a spus încă de la început că are planuri ambiţioase pentru comuna sa, “pentru că oamenii şi-au pus toată nădejdea în mine şi nu vreau să îi dezamăgesc“, spune acesta. Iar pentru că oamenii din Valea Stanciului au pus mereu preţ pe credinţă, acesta şi-a dorit ca în mandatele sale bisericile să fie reabilitate şi să primească enoriaşii în condiţiile cele mai bune.

Biserica din Horezu Poenari, reabilitată şi resfinţită în prezenţa IPS Irineu

Lăcașul de cult din satul Horezu Poenari a fost reabilitat în 2017 la interior și exterior, refăcându-se astfel pictura interioară cât și cea exterioară. Biserica a fost resfinţită alături de Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a venit pentru a treia oară în comună cu această ocazie.

“Credincioşii din Parohia Valea Stanciului, judeţul Dolj, au venit în număr mare la biserica ce a fost modernizată pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească şi la bucuria duhovnicească a resfinţirii bisericii parohiale aflate sub purtarea de grijă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire au fost săvârşite de chiriarhul locului, I.P.S. Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi”, spune primarul.

Investiţii şi la bisericile din Greceşti şi Bârza

Cu grijă față de cele sfinte, primarul comunei Ionel Ovidiu Gîngioveanu alături de Consiliul Local, au reușit să acorde sume importante şi pentru biserica din satul Grecești, care a fost dotată cu cele necesare la interior și la exterior. S-a amenajat curtea interioară, iar lăcaşul a fost împrejmuit cu gard , fiind de asemenea resfinţită de către I.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei.

În satul Bârza a fost reparată pe exterior biserica. Acoperișul acesteia, care fusese distrus de vijelii, astfel că ploaia pătrundea în interiorul bisericii, a fost refăcut în totalitate.
După reparația ei, primaria a alocat fonduri pentru iluminatul arhitectural al acesteia, punând astfel în valoare unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din județ. “Anul viitor urmează să începem reparația interioară a bisericii, pictura ei, împrejmuirea și amenajarea exterioară a acesteia”, a afirmat primarul comunei, Ionel Ovidiu Gîngiveanu.

Lăcaşul de cult din Ţugureşti, refăcut după incendiu

În satul Ţugureşti, lăcașul de cult nu a fost uitat de primarul comunei, cu atât mai mult cu cât un puternic incendiu a distrus interiorul acesteia. Astfel că, în anul 2019, au fost alocate sumele necesare pentru reabilitare, reușindu-se reparația integrală a acoperișului şi a exteriorului. Au fost schimbate ferestrele bisericii şi a fost reparată şi clopotnița alăturată. Primăria va aloca și suma necesară pentru pictură și pentru împrejmuirea acesteia.

Exit mobile version