12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAstăzi ROBOR va fi înlocuit de IRRC. Ratele la creditele în lei se vor calcula în funcţie de acesta

Astăzi ROBOR va fi înlocuit de IRRC. Ratele la creditele în lei se vor calcula în funcţie de acesta

Banca Naţională a României va publica, astăzi, la ora 11.00, noul indice IRRC care va înlocui ROBOR va fi înlocuit cu IRRC. Acesta va fi calculat în funcție de dobânda efectivă la care se împrumută băncile între ele. Mai exact, se calculează ca medie aritmetică a ratelor dobânzilor zilnice din trimestrul patru al anului 2018. Noul indice de referinţă va fi cel în funcție de care se vor calcula ratele la creditele în lei cu dobândă variabilă.

Noul indice este deja calculat şi este media dobânzilor la tranzacţiile zilnice dintre bănci în perioada octombrie-decembrie 2018. Atunci tranzacţiile se faceau la o dobândă de 2%, ceea ce înseamnă că cei care se vor împrumuta de pe 2 mai vor avea dobânzi mai mici, ţinând cont că acum ROBOR la 3 luni este 3,38%.

Din 2 mai, BNR va publica indicele zilnic şi, la sfârşitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor.

Noul indicator a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă 19/2019, care modifică OUG 114/2018, introdusă în decembrie 2018, prin care a fost introdusă şi taxa pe activele bancare.

PSD susţine că, prin introducerea noului indice, ratele românilor vor scădea cu până la 18%. Analiştii spun că reducerile sunt de doar câţiva lei.

Şi împrumuturile prin Prima Casă ar putea deveni mai scumpe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS