15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎn primele două luni, importurile ne-au costat aproape 14 miliarde de euro, iar exporturile ne-au adus puțin peste 11 miliarde. Diferența se traduce în presiune pe cursul leului

În primele două luni, importurile ne-au costat aproape 14 miliarde de euro, iar exporturile ne-au adus puțin peste 11 miliarde. Diferența se traduce în presiune pe cursul leului

Deficitul balanţei comerciale din primele două luni a fost de peste 2,4 miliarde de euro, mai mare cu mai mult de 750 de milioane euro decât cel înregistrat în primele două luni din anul trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Exporturile românești au fost de 11,4 miliarde euro în vreme ce importurile au fost de aproape 14 miliarde de euro, scrie Hotnews. Deteriorarea balanței comerciale este una din cauzele pentru care leul are tendința de a se deprecia.

Deși are printre cele mai mari suprafețe cultivate cu mere din UE, România are doar 3% din producția europeană, lucru sesizat și de Guvernatorul Băncii Naționale. ”Ce m-a frapat pe mine aşa, am discutat cu colegii, este ca importăm foarte multe mere. Avem vreo 14% din totalul suprafeţelor cultivate cu meri, să spunem, din Uniunea Europeană, dar numai 3% din producţie. Bineînţeles că aici e vorba şi de îmbătrânirea livezilor. Ele trebuie înnoite. Dar faptul că dacă te uiţi la acest import în creştere de fructe, şi cu preţuri mai mari, nu sunt numai citrice, sunt produse care ar putea fi produse foarte bine de către România. De asemenea, la legume’” a spus Isărescu într-o conferință de presă.

Potrivit Raportului asupra inflaţiei, în cazul grupei de fructe şi legume, care explică o treime din deficitul comercial generat de mărfurile alimentare, este surprinzătoare contribuţia dominantă a produselor cu tradiţie pe plan local, precum mere, struguri, tomate, cartofi.

Printre sursele importante ale deficitului comercial asociat legumelor și fructelor se regăsesc și roșiile, unde România deţine 9,1% din suprafaţa cultivată şi doar 2,4% din totalul producţiei.

În ceea ce priveşte categoriile ”carne şi produse din carne”, respectiv ”lapte şi produse lactate” (cu contribuţii la deficitul total de 13% şi respectiv 11%), se remarcă, pe lângă reducerea continuă a efectivelor de animale, gradul excesiv de fragmentare a fermelor zootehnice. Situaţia se răsfrânge asupra capacităţii investiţionale a fermierilor, deci a randamentelor obţinute, producţia sectorială fiind, în plus, afectată de spaţii insuficiente de colectare, depozitare şi transport. ”Astfel, incapacitatea de a livra către verigile superioare ale lanţului de producţie marfă în conformitate cu cerinţele de ordin cantitativ şi calitativ ale acestora caracterizează nu doar segmentul vegetal, ci şi domeniul zootehnic”, mai arată Raportul BNR.

Creşterea bovinelor este cea mai expusă fenomenului fragmentării, exploataţiile agricole individuale concentrând 90% din efective în cazul vacilor pentru lapte, astfel încât fermierii reuşesc să furnizeze procesatorilor doar un sfert din producţia locală de lapte, procent mult inferior mediei europene (circa 90%). Prin urmare, chiar dacă materia primă utilizată în procesare este preponderent de provenienţă locală, companiile industriale de profil au nevoie de importuri de completare (care reprezintă circa jumătate din achiziţiile din exterior de lapte şi produse lactate), situaţie care persistă de altfel de ani buni.

Din perspectiva partenerilor comerciali, o proporţie semnificativă a deficitului României pe segmentul alimentar revine relaţiilor cu Ungaria şi Polonia, ţări care, de altfel, au printre cele mai favorabile poziţii externe din Uniunea Europeană pe acest segment de activitate.

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-28.II 2019 a fost de 8878,0 milioane euro la expedieri şi de 10291,1 milioane euro la introduceri, reprezentând 77,9% din total exporturi şi 74,5% din total importuri, mai arată datele publicate marți de INS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS