Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă pentru euro de 4,7601 lei, o scădere de 0,06 % faţă de nivelul atins luni. Aurul a crescut până la cel mai ridicat nivel din aprilie 2017 până în prezent.
În luna ianuarie, euro a atins de 11 ori noi niveluri record în raport cu leul.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4,1739 lei la 4,1600 lei.
Cursul francului elveţian a coborât de la 4,2076 lei la 4,1930 lei.
Lira sterlină a scăzut de la 5,4950 lei la 5,4748 lei.
Preţul gramului de aur a crescut de la 174,6695 lei la 174,9952 lei. Acest nivel este cel mai mare din 18 aprilie 2017, cînd a fost 175,4318 lei.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.