15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriROBOR indicele care determină dobânzile la creditele în lei, îşi continuă creşterea accelerată şi ajunge la 1,58%

ROBOR indicele care determină dobânzile la creditele în lei, îşi continuă creşterea accelerată şi ajunge la 1,58%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR), citate de News.ro, potrivit Hotnews.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Indicatorul a mai atins această valoare în 21 ianuarie 2015. În 25 octombrie 2016, indicele avea valoarea de 0,69%. Acesta a crescut accelerat din dată de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%. Miercuri, indicele a atins nivelul de 1,25%, iar joi a ajuns la 1,46%. Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a crescut până la nivelul de 1,69%, cel mai mare nivel din octombrie 2015. Şi acest indicator a crescut accelerat în ultimele zile. El a atins nivelul de 1,35% miercuri, iar joi a ajuns la 1,57%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rată medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţă interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS