Acasă Bani & Afaceri Teodorovici: Am decis să renunțăm definitiv la măsura impozitării bacşişului

Teodorovici: Am decis să renunțăm definitiv la măsura impozitării bacşişului

Eugen Teodorovici nu va candida la prezidenţiale
Eugen Teodorovici nu va candida la prezidenţiale

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat astăzii, la „ora Guvernului” din Camera Deputaților, că măsura impozitării bacșișului a fost adoptată în contextul controalelor ANAF din acest an, dar s-a luat decizia renunțării „definitive” la taxă după o nouă consultare cu reprezentanții industriilor de profil, scrie Agerpres.

„Măsura a fost adoptată de Ministerul de Finanțe Publice în acest an, în contextul binecunoscut al controalelor ANAF. Mai exact, atunci când inspectorii fiscali găseau în casele de marcat diferențe de bani nefiscalizați. Întreaga piață era nemulțumită de închiderea firmelor, așa că, la cerere, am optat pentru această soluție. Foarte important este faptul că nu a fost o măsură luată pentru a mări încasările la buget, ci pentru a rezolva o problemă punctuală (…). Am organizat o nouă consultare, la sfârșitul săptămânii trecute, și am încercat să găsim împreună soluții alternative care să lucreze în beneficiul ambelor părți. Concluzia întâlnirii a fost aceea de a renunța la taxă, am decis să renunțăm definitiv la această măsură”, a precizat Teodorovici.

În context, el a menționat că „nu există taxe suplimentare”, iar cele existente „nu au fost majorate”.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version