22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBugetul pe 2015, constituţional

Bugetul pe 2015, constituţional

Curtea Constituțională a respins azi sesizarea PNL cu privire la bugetul pe 2015, tabilind că acesta este constituţional, transmite b1.ro.
„Legea bugetului este constituțională. Azi trimitem legea la președintie pentru promulgare. Criticile care au fost aduse acestei legi nu pot fi considerate încălcari ale Constituției”, a declarat președintele CCR, Augustin Zegrean, la încheierea ședinței. „Nu putem să inventăm noi sancţiuni pentru faptele Guvernului sau ale Parlamentului. (…) Nu putem stabili noi sancţiuni pentru nedepunerea la timp a Legii bugetului”, a adăugat Zegrean.

Parlamentarii PNL au sesizat în 22 decembrie Curtea Constituţională cu privire la legea bugetului de stat pe 2015, la o zi după ce a fost adoptată de Parlament, cu 339 de voturi „pentru” şi 141 „împotrivă”. PNL a arătat, în sesizarea de neconstituţionalitate, că proiectul legii bugetului de stat trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie.

„În al doilea rând, nu avem strategie fiscal-bugetară, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare spune clar că trebuie să ai până la 31 iulie strategie fiscal-bugetară pentru trei ani de zile, în care să-ţi stabileşti clar cheltuielile cu principalii zece ordonatori de credite şi să stabileşti care este programul de investiţii. Nu avem o asemenea strategie fiscal bugetară şi din punctul ăsta de vedere este neconstituţională”, a spus liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, după sesizarea Curţii Constituţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS