Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică, susţinută de industrie şi impozite nete

Autori


Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică atât în al doilea trimestru, cât şi la nivelul primelor şase luni din acest an, perioadă pentru care INS a calculat un PIB de 279.352,8 milioane de lei, în creştere cu 2,4%, evoluţie susţinută de industrie (+1,4%) şi impozite nete (+0,8%)

PIB, ajustat sezonier, estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 163.008,5 milioane de lei preţuri curente, în scădere, în termeni reali, cu 1% faţă de primul trimestru şi în creştere cu 1,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Contribuţii la creşterea PIB în primul semestru au avut industria (+1,4%), cu o pondere de 31,4% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,6%, şi informaţiile şi comunicaţiile (+0,3%), cu o pondere de 4,1% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,7%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

O contribuţie pozitivă semnificativă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,8%), a căror pondere la formarea PIB a fost de 13,4% şi care au înregistrat o creştere a volumului lor de 6,2%.

Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,6%, a avut un impact negativ asupra evoluţiei PIB, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%.

De asemenea, agricultura, silvicultura şi pescuitul au avut şi acestea o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,1%) ca urmare a scăderii volumului de activitate cu 4,8%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în primele şase luni ale anului le-au înregistrat cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei (+3,3%), cu o pondere de 65,6% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 5,1%, şi exportul net (+1,0%), consecinţă a creşterii cu 12,8% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu creşterea mai redusă a volumulului importurilor de bunuri şi servicii, cu 10,6%.

Ca urmare a scăderii semnificative a volumului formării brute de capital fix cu 11,2%, aceasta a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de -2,2%.

INS a revizuit în scădere estimările de PIB pentru primul trimestru, de la o creştere faţă de trimestrul anterior de 0,2%, la o scădere de 0,2%.

Astfel, România a intrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB. Potrivit datelor publicate de Eurostat, România a înregistrat cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%.


România s-a aflat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani şi jumătate în perioada 2008-2011 şi a reintrat în recesiune tehnică la începutul anului 2012, reuşind să revină pe creştere până la finalul acelui an.

Investiţiile în economie au scăzut cu 9,1%

Investiţiile realizate în economia naţională au scăzut atât în trimestrul al doilea din acest an, cât şi în primul semestru, comparativ cu perioadele similare din anul precedent, cu 9,1% fiecare, potrivit datelor provizorii transmise ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi, în semestrul I, au însumat 11,19 miliarde de lei, reprezentând 44,4% din total, faţă de 44% în primul semestru din 2013.

Totodată, investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 11,15 miliarde de lei, reprezentând 44,3% din total, faţă de 47,7% în semestrul I 2013.

În trimestrul II din 2014, comparativ cu trimestrul II al anului trecut, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 9,1%, diminuare înregistrată la utilaje (inclusiv mijloace de transport) şi lucrări de construcţii noi, cu 16,1%, respectiv cu 7,5%. La alte cheltuieli s-a înregistrat o creştere cu 20,8%.

Comparativ cu trimestrul II 2013, în trimestrul II din acest an se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în alte cheltuieli, cu 2,9 puncte procentuale, şi în lucrări de construcţii noi, cu 0,6 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut cu 3,5 puncte procentuale.

Mediafax



Comenteaza acum

Alte stiri

15 februarie 2019

Craiova: Seminar pe teme de fiscalitate

Firma de audit şi consultanţă Professional Consulting organizează sâmbătă, 16 februarie, în Sala Filip Lazăr a Filarmonicii Oltenia din Craiova, Calea Unirii nr. 16, a XVIII-a ediție a Seminarului de Fiscalitate „Noutăţi Fiscale 2019: Închiderea ...

Sumarul ediției de joi, 4 septembrie 2014

Actualitate

» Apele au făcut ravagii în Mehedinţi
» Localnicii din trei comune, izolaţi de o lună şi jumătate
» Ciurel s-a temut că va fi reţinut de procurorii DNA
» Sculpturi de inspirație soresciană în Bănie
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» “Măgării” cu subvenţiile APIA
» Oficial european la Craiova
» Expoziție în familie
» Împreună pentru copiii cu autism
» Scandal la Big-ul din Craiovița Nouă
» Poroșenko a anunțat că mâine va fi semnat un plan pentru un armistițiu în Ucraina
» Gorj: Bani pentru finalizarea investiţiilor în 16 localităţi
» Gorj: Lucrările la noua şosea de centură încep luna viitoare
» Craiova: Amenzi de peste 9.500 de lei date şoferilor
» Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în Ucraina va fi publicat marţi în Olanda
» Dolj: Pagube produse de ploile din ultimele ore

Local

» Craiovenii vor apartamente penthouse în cartierul chinezesc
» O naştere la cinci înmormântări în comuna Cernătești
» Trotuare „proaspete“, sparte de proiect în Bariera Vâlcii
» Tinerii medici din Craiova aleg să emigreze
» Introducerea rețelei de apă dă peste cap strada Fluturi
» Unul a retezat copacul cu duba, altul s-a înfipt cu capul într-un taxi
» Accident învăluit în mister
» Arhiepiscopia Craiova continuă acţiunile de sprijinire a persoanelor afectate de inundaţii
» Craiova: Minor depistat la volan fără permis
» Craiova: A mers la vrăjitoare şi a fost păgubit cu 2.100 de lei
» Olt: Accident cu patru victime pe şoseaua de centură a Slatinei

Gorj

» Gorj: Trei persoane, reținute în dosarul reabilitării Primăriei Târgu Jiu

Sport

» Fotbal – România U21 – Muntenegru U21, scor 4-3, în preliminariile CE din 2015
» Săndoi și Cârțu s-au unit să salveze CSU Craiova
» Sportivii ies în stradă la Craiova SportFest
» Roșca vrea un joc mai rapid împotriva Romanului
» Handbal (f) – SCM Craiova a învins HCM Roman, scor 22-18, în Liga Naţională
» Viorel Moldovan: Îmi doresc să realizăm imposibilul
» Gimnastică – România, reprezentată de 12 sportivi la triunghiularul de la Obersiggenthal
» Fotbal – Mark Clattenburg va împărți dreptatea la meciul Grecia – România
» Fotbal – Alex Neacșa, trimis la echipa a doua de la CSU

Bani & Afaceri

» Agricultura şi construcţiile au frânat creşterea economică, susţinută de industrie şi impozite nete
» Contex de toamnă a atras puțini expozanți

Sanatate

» Împreună pentru copiii cu autism!
» Cum creștem imunitatea organismului toamna
» Gorj: Doi copii, de 5 şi 7 ani, bolnavi de SIDA

Educatie

» Şcolarii de primară, debusolaţi de învăţătorii schimbaţi an de an
» Mehedinţi: 13,77% promovare după contestaţii la bacalaureat
» MEN: 23,78% – rata finală de promovare în sesiunea de toamnă a bacalaureatului
» Gorj: Au început controalele în şcoli

Magazin

» Horoscop
» Craiova: Intersecţia Calea Bucureşti – strada Fraţii Goleşti va fi blocată
» Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă

Top