Oltchim și-a redus pierderile la 56,2 milioane de lei după primul trimestru din acest an



Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea și-a redus pierderile la 56,216 milioane de lei după primul trimestru din acest an, față de un rezultat net negativ de aproape 86 milioane de lei în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului trimestrial al companiei transmis, miercuri, Bursei de Valori București (BVB), conform Agerpres.

Reducerea pierderilor s-a reușit prin eliminarea tuturor cheltuielilor care nu erau strâns legate de activitatea de producție (s-au redus la minim cheltuieli cu terții, contractele de prestări servicii, s-au anulat toate contractele de consultanță) cât și prin reducerea personalului prin disponibilizarea unui număr de 913 persoane în iunie 2013, precizează compania.

Pe de altă parte, raportul menționează că rezultatele financiare din primul trimestru al anului 2014 au fost influențate negativ de faptul că soda caustică, cu o pondere de peste 25% în veniturile societății, a înregistrat diminuări de preț pe piețele internaționale față de trimestrul 1 al anului 2013 cu peste 37,5% soda lichidă și cu peste 24% soda solidă.

După primele trei luni din acest an, compania a raportat venituri totale de 138,282 milioane de lei și cheltuieli totale de 194,498 milioane de lei, la o cifră de afaceri în valoare de 136,245 milioane de lei, în creștere față de un rulaj de 82,770 milioane de lei în perioada similară din 2013.

Potrivit raportului companiei, creșterea cu 65% a cifrei de afaceri în T1 2014 față de aceeași perioadă a anului 2013 a fost determinată de creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție, de la 11,17% în trimestrul 1 din 2013 la 23,6% în trimestrul 1 din 2014.


Producția vândută a totalizat 128,075 milioane de lei, de asemenea în creștere față de trimestrul unu al anului trecut, când aceasta s-a cifrat la 73,904 milioane de lei.

Numărul mediu de salariați pe trimestrul 1 2014 a fost de 2.297. față de 3.272 pe trimestrul 1 2013.

Creșterea producției s-a reflectat în majorarea cifrei de afaceri lunare de la 5,4 milioane euro în februarie 2013, la 10 milioane euro în prezent, respectiv o creștere de două ori a acesteia’, se precizează în raportul transmis de companie BVB.

În primele luni ale anului 2014, Oltchim a valorificat peste 60% din producție la export, a resimțit efectele negative determinate de perioada de vacanță de pe piețele externe de la începutul anului, cu o cerere mai scăzută și prețuri reduse.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 14 mai 2014

Actualitate

» România, codaşă la accesarea de fonduri UE pentru cercetare în medicină
» Riscograma salvează sistemul de sănătate
» Cine primeşte bani de la UE pentru reabilitare termică
» Oferta educaţională a liceelor, la Centrul Multifuncţional
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Tribunalul se mută în clădirea Curţii de Conturi
» Expoziţia de scenografie, în premieră la Slatina
» Se mai deschid patru păstrăvării la Tismana
» Olt: Exerciţiu contraterorist al SRI, la Caracal
» Tânăra româncă ucisă la Florenţa a fost înmormântată în sudul Italiei
» Gorj: Cererea de arestare a lui Condescu, analizată pe 20 mai
» Gorj: Fost membru al unui birou electoral, trimis în judecată fiindcă a falsificat zeci de buletine de vot
» Gorj: 21 de şoferi, lăsaţi fără permis
» Gorj: Ştefan Fileaţă, arestat preventiv
» Vâlceanul Ionuț Budișteanu, medalie de aur pentru o aplicație pentru nevăzători
» Omniasig: Unicul obiect al verificărilor Parchetului ÎCCJ este situaţia poliţelor pentru locuinţe
» Gorj: Ion Răuţ va fi retrogradat la Serviciul de Pază

Local

» Primăria Craiova vrea să construiască pasarele pietonale în centrul orașului
» Copiii din Oltenia, trataţi ca în Occident
» „Silvia“, pe scena Operei Române Craiova
» Roxana merge… mai departe
» Craiovean arestat pentru pornografie infantilă
» Şofer fugar, împuşcat de poliţişti
» Condescu şi Temelescu, judecaţi de magistraţii din Olt
» Craiova: Concert dedicat Zilei Regalităţii, la Filarmonica Oltenia
» Craiova: Spectacol de muzică instrumentală și corală cu deţinuţii de la PMT şi elevii Liceului de Artă „Marin Sorescu”
» Craiova: Simpozion pe teme educative, la Casa Studenților
» Craiova: Triplă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Dolj

» Firmele de salubritate fug din comunele doljene

Gorj

» Invitaţi din şapte ţări la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi“

Sport

» Tenis – Simona Halep s-a retras de la turneul de la Roma
» CSU Craiova şi Bistriţa au probleme cu licenţa
» „Ne numărăm răniţii“
» Benfica şi Sevilla luptă pentru trofeul Ligii Europa
» Mircea Irimescu, la ceas aniversar
» Memorialul „George Călinescu“ şi-a aflat câştigătoarea
» Gică Popescu vrea să participe la funeraliile tatălui său
» Dănuţ Ceici îi predă ştafeta iubitei sale, Adelina Tănasie
» Fotbal – Piţurcă: Regret retragerea lui Lobonţ
» Tenis (f) – Halep s-a calificat în optimile turneului de la Roma

Sanatate

» „Cui i-ar conveni ca datele lui de sănătate să devină publice?“
» La câte consultaţii aveţi dreptul într-o lună
» Alergiile de primăvară, un chin
» Dolj: 30% dintre craiovenii testaţi de Ziua Mondială a Astmului au probleme pulmonare

Educatie

» Olt: Caravana LSRS vine la Slatina

Magazin

» Horoscop
» Craiova: O parte din cartierul Brazda lui Novac, fără apă mâine
» Se opreşte apa în mai multe localităţi din Dolj şi Gorj

Opinii

» Uzurpatorul

Top