17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriJudeţul Gorj, premiat la Târgul de Turism

Judeţul Gorj, premiat la Târgul de Turism

Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, se va afla astăzi la București, unde a fost invitat să reprezinte județul Gorj la decernarea premiilor celei de-a IV-a ediții a Galei Turismului Românesc. Evenimentul se desfășoară la World Trade Center Bucharest, fiind organizat de Fashion TV România în parteneriat cu asociațiile profesionale din turismul românesc: FAPT, FPTR, FIHR, OPTBR și ANTREC, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism. Gala Turismului Românesc premiază cele mai reprezentative locații și servicii de turism de pe teritoriul României, precum și instituțiile care au susținut și promovat turismul atât la nivel național, cât și internațional, prin metode clasice, dar și prin strategii de promovare noi ce s-au bucurat de rezultate notabile, județul Gorj fiind premiat în acest sens. Județul Gorj va primi premiul pentru „Cea mai bună locație pentru Turism: Anna Events“.  Festivitatea va include și momente artistice, unul dintre acestea fiind susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“. Premiile vor fi decernate pe zone geografice reliefând specificul turistic și rezultatele deosebite ce au marcat industria turistică în zonele respective: turism balnear, turism montan, turism tradițional-rural, turism litoral, turism cultural, turism de business.

Şi „Mărul de Aur“ ajunge în Gorj

De precizat că reprezentanţii judeţului Gorj au mai primit o veste săptămâna trecută din partea organizaţiilor internaţionale de turism. Municipiul Târgu Jiu va primi în acest an, din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor despre Turism ( FIJET), distincţia „Mărul de aur“. Decernarea trofeului va avea loc în urma unui eveniment special care va fi organizat la Târgu Jiu în perioada 10-14 octombrie. „Este o mare bucurie pentru noi că încă un «Măr de Aur» a fost adus în România şi, mai ales, că acesta a ajuns în Gorj. Pentru noi, este o dovadă de recunoaştere a valorilor turistice ale acestui judeţ, a frumuseţilor cu care încântă ochii turiştilor, a tradiţiilor, dar şi a ospitalităţii atât de renumite a gorjenilor. Principalul merit pentru această distincţie este al lui Constantin Brâncuşi, cel care ne-a lăsat nouă această inestimabilă moştenire culturală – Ansamblul Monumental <>, o destinaţie care trebuie să se regăsească în agenda fiecărui turist iubitor de frumos din lumea întreagă. Nouă, tuturor, autorităţii judeţene, locale, oameni de cultură, oameni de turism, ne revine responsabilitatea de a promova această moştenire lăsată de Brâncuşi şi de a o face cunoscută lumii întregi. Un pas uriaş în acest demers l-au făcut Asociaţia de Promovare a Turismului Gorj, dna Laura Dragu, dna Corina Martin, echipa FIJET România şi Autoritatea Naţională pentru Turism, motiv pentru care îi felicităm, le mulţumim şi îi asigurăm de tot respectul şi aprecierea noastră”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS