Eugen Teodorovici: Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a depăşit nivelul de 25 la sută

Autori


În perioada 1 ianuarie – 28 octombrie, prin Programul Operaţional Regional au fost solicitate spre rambursare Comisiei Europene fonduri în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare sumă solicitată prin intermediul unui program. Pe locurile următoare din punct de vedere al valorii fondurilor solicitate spre rambursare în acest an se clasează Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul căruia s-a cerut returnarea a peste 484 milioane de euro, respectiv Programul Operaţional Sectorial Mediul pentru care au fost transmise documente pentru rambursarea a peste 456 milioane de euro. În acelaşi timp, declaraţiile de cheltuieli transmise în acest an pentru Programul Operaţional Sectorial Transport însumau circa 373 milioane de euro la data de 28 octombrie.

“Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a depăşit nivelul de 25%, suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României în actuala perioadă de programare ajungând la peste 4,9 miliarde de euro. În acest an România a solicitat Comisiei Europene rambursarea a peste 2 miliarde de euro, fapt care a fost posibil datorită măsurilor luate pentru asigurarea sumelor necesare pentru plata beneficiarilor şi deblocării tuturor programelor operaţionale. În perioada imediat următoare trebuie accelerat ritmul în care solicităm noi rambursări de sume Comisiei, ceea ce va fi posibil doar dacă beneficiarii implementează cât mai repede proiectele, iar instituţiile statului din sistem procesează în cel mai scut timp documentele necesare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 30 octombrie 2013

Actualitate

» Bogdan Aurescu la Conferinţa cu tema „Întărirea regimului neproliferării armelor nucleare”
» Războiul Mititelu – Olguţa, faza penală
» Alexandru Opran, inspector-şef la OJP Dolj: „Pensiile vor fi duse oamenilor la fel ca înainte“
» Camera de Comerţ organizează „Gala Excelenţei în Afaceri“
» „Cinematograful“ de la bibliotecă
» Radio Oltenia, noua grilă de toamnă
» Ce fac câinii pe Regulamentul primăriei?
» Erată
» Seminar „Are you ready for China?“, la UCB
» Virgil Ierunca şi Carmina Balcanica, la Biblioteca „Aman“
» Cărţi poştale pentru campania „Olteni pentru olteni“
» RAAN are la dispoziţie un an să îşi revină
» Peste 1.960 de tineri vor primi sprijin financiar
» Condescu, beneficiar de subvenţii APIA
» Circulaţia prin Defileul Jiului va rămâne restricţionată şi în luna noiembrie

Local

» Prima cursă de la Londra pe Aeroportul Craiova
» Craiova: În amintirea lui Lagrange
» Craiova: Trupa Face Act, un show de excepție
» Lansare de gală a volumului “Trei poduri peste lume” de ASR Principele Radu al României
» O maşină condusă de un angajat al Ambasadei României la Sofia a lovit un muzician bulgar, care a murit
» Condiţii de lux pentru copii la Spitalul „Filantropia“
» În târg la Iancu Jianu
» Trei craioveni, premianţi la faza naţională a concursului “Mesajul meu antidrog”
» Ministerul Muncii propune majorarea ajutorului pentru veterani şi văduve de război
» Zgonea: Dacă nu primeam bani la rectificare închideam obloanele
» Fost grefier, condamnat definitiv
» Vicepreşedintele CJ Olt, cercetat în libertate
» Liceul din Turceni, închis cu lacătul pe timpul orelor
» „Autobuzul“ RAT Craiova întârzie până în 2014

Gorj

» CJ Gorj a alocat fonduri pentru asfaltarea DJ 663 Văcarea – Barza

Sport

» Cupa României
» Volei (m) – SCM-U Craiova s-a calificat în optimile Cupei CEV
» Selecţionata Doljului luptă la Bradu
» „Minerii“ s-au înţeles cu Gabi Zahiu
» Pandurii, în sferturile Cupei României
» Brac, încântat de suporterii craioveni
» Şerban, învins în piramida din Bănie
» La Zwolle cu un singur gând – calificarea

Bani & Afaceri

» Eugen Teodorovici: Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a depăşit nivelul de 25 la sută
» Noi fonduri pentru plata beneficiarilor POS CCE şi POS DRU
» 20 de companii britanice, interesate de dezvoltarea infrastructurii de transport din România
» Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an
» Fiscul fonduri „pescuieşte“, iar Ponta cheltuieşte

Educatie

» Burse sociale pentru studenţi
» Vacanţe în familie pe proiecte europene la Şcoala Teasc?

Magazin

» Se reia Bios-Art, la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova
» Mihaela Rădulescu dansează pentru un caz umanitar
» Giulia, mai senzuală ca niciodată în videoclipul piesei “My life”
» Report de peste 1.100.000 euro la Loto 6 din 49

Opinii

» Crâmpeie din România legăturilor bolnăvicioase

Top