14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCEO a vândut toată producţia pe 2014

CEO a vândut toată producţia pe 2014

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a reuşit să vândă înainte de încheierea anului întreaga cantitate de energie prognozată pentru anul viitor. Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, a declarat că nici în aceste condiţii pachetele de performanţă nu pot fi acordate, întrucât în 2013 nu au fost atinşi parametri conveniţi cu sindicatele. Ciurel a spus că, dacă ar fi acordate beneficii anul acesta, s-ar produce dezechilibre în activitatea economică de anul viitor: „Cota de combustibil este stipulată clar în pachetele de performanţă. Dacă reuşeam să facem nouă terawaţi până în august şi încă şapte până la sfârşitul anului, atunci erau acordate cele două pachete de performanţă. Noi am făcut cinci până în august şi vor ajunge, în total, până la sfârşitul anului, la 11,5-12 terawaţi. Cei de la sindicate ştiu foarte bine lucrurile acestea, nu se poate acorda. Am reuşit să vindem toată producţia pe anul viitor. Luna octombrie nu este terminată şi suntem cu aproape toate capacităţile încărcate anul viitor, dar nu am reuşit, pentru că nu mai poate nimeni să mai ia un preţ mai mare de 184-185 de lei pe megawat. Va fi un efort foarte mare să îl facem anul viitor, să ne încadrăm în acest preţ. Din fericire însă, avem toată producţia vândută şi acest lucru este mult mai bine, pentru că anul acesta am intrat cam cu 10% din capacităţi ocupate. Anul viitor vom avea o producţie între 14,5 şi 15 terawaţi, faţă de 11-12 anul acesta“, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Caută cumpărători în SUA pentru acţiunile CEO

În ceea ce priveşte colectarea cotizaţiei sindicale pe statul de plată, Laurenţiu Ciurel a declarat că nu există tabele decât pentru 4.000 de angajaţi, din totalul de 19.000. Sindicatele ar fi trebuit să depună tabelele nominale cu datele membrilor, iar în baza acestora administraţia ar fi trebuit să reţină cotizaţiile şi să le vireze sindicatelor: „Eram pe punctul de a strânge cotizaţia, dar în tabele erau sub 4.000 de oameni. A venit decizia instanţei şi sindicatele au pierdut. Noi nu mai suntem deci obligaţi să le colectăm. Chiar în ziua în care a fost procesul am vrut să dau drumul la colectarea cotizaţiilor, dar am fost informaţi în legătură cu decizia instanţei“, a explicat Ciurel. Acesta a mai spus că săptămâna viitoare va pleca în SUA, împreună cu ministrul energiei, Constantin Niţă. Vizita are legătură cu listarea, anul viitor, la Bursă, a unui pachet de 15% din acţiunile CEO. Astfel se caută clienţi nu numai în România şi Europa, ci şi în Statele Unite ale Americii. Laurenţiu Ciurel a declarat că vor fi purtate discuţii cu şefi ai unor fonduri de investiţii şi bănci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS