14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriExtinderea Parcului Industrial de la Sadu trenează

Extinderea Parcului Industrial de la Sadu trenează

Extinderea Parcului Industrial de la Sadu, oraşul gorjean Bumbeşti-Jiu, trenează în continuare. Proiectul privind preluarea de către Parcul Industrial a unei suprafeţe de 11 hectare a fost conceput în urmă cu mai mulţi ani, însă nu a reuşit să obţină toate avizele necesare de la ministerele de resort. Halele şi suprafaţa de teren de 11 hectare se află în prezent în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în cadrul Uzinei Sadu II, parte a fostei Uzinei de Armament, actuala Uzină Mecanică, unde se mai fabrică gloanţe şi alte echipamente care se folosesc în domeniul militar şi industrial. Interesant este că în condiţiile în care halele şi pământul ar intra în componenţa Parcului Industrial de la Sadu, care aparţine Consiliului Judeţean Gorj, acest lucru ar fi în favoarea Uzinei Mecanice şi a statului.

UM Sadu ar scăpa de datorii

Dacă ar ceda autorităţilor judeţene, respectiv Parcului Industrial din nordul Gorjului, suprafaţa de teren de 11 hectare, Uzina Mecanică Sadu ar scăpa în echivalent de 53% din datoriile pe care le înregistrează în prezent. Valoarea acestora depăşeşte 160 de milioane de lei. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, proiectul de extindere a Parcului Industrial de la Sadu se află depus în prezent la Ministerul Dezvoltării Regionale, unde se află în aşteptare la Compartimentul Juridic.
„Unii nu înţeleg utilitatea acestui proiect, dar pentru noi este vital, pentru că avem nevoie de teren pentru investitori. Oamenii tot vin şi trebuie să mai şi rămână să investească. Dacă va fi aprobată hotărârea de guvern privind extinderea Parcului de la Sadu, sunt şanse mari să mai avem acolo un investitor de talia Pirelli, care e de mai mulţi ani în zonă“, a declarat şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS