Angajările la Minprest, doar pe trei luni

Autori


Cei 361 de disponibilizaţi de la Olservmin şi Sind Jilţ vor fi angajaţi doar pe trei luni la Minprest. Guvernul a aprobat săptămâna trecută un memorandum care prevedea încadrarea respectivilor muncitori la societatea care aparţine Complexului Energetic Oltenia. Oamenii fuseseră selectaţi dintr-un grup de aproape o mie de disponibilizaţi care şi-au pierdut locul de muncă după ce mai mulţi prestatori de servicii din minerit şi-au închis porţile. Este vorba de firme care au aparţinut sindicatelor din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie. Întrucât în rândul disponibilizaţilor au existat şi persoane care au cedat teren Complexului Energetic Oltenia, în schimbul angajarii, conducerea companiei a selectat, dintre cei rămaşi fără loc de muncă, 361 de disponibilizaţi, pentru a fi reîncadraţi în câmpul muncii. Între aceştia se află şi unici întreţinători de familie sau care au acasă persoane bolnave.

Angajaţi pe perioadă determinată

Cu toate că au făcut demersuri încă din vară pentru aprobarea memorandumului de guvern şi obţinerea avizelor necesare de la Ministerul Finanţelor, şefii Minprest nu-i pot angaja pe cei 361 de muncitori decât pe o perioadă determinată, respectiv de trei luni. Şefii Minprest susţin că viitorii salariaţi vor fi încadraţi până pe 15 octombrie, iar în ceea ce priveşte situaţia anului viitor, menţinerea celor 361 de locuri de muncă va depinde numai de alocările financiare ale Complexului Energetic Oltenia.


„Minprest este firma Complexului Energetic Oltenia şi noi primim 80% din contracte de la Complex, potrivit legii. Alocările bugetare sunt până la sfârşitul anului pentru cei 361 de salariaţi. Organigrama de la Minprest prevede 1.241 de posturi, din care ocupate sunt 1.168. Prin venirea celor 361 de angajaţi vom ajunge la peste 1.500 de angajaţi. Peste 90% din salariaţii Minprest sunt muncitori necalificaţi, la fel ca şi cei de acum. CEO a considerat că aceste noi angajari sunt necesare, de aceea am insistat cu aprobarea memorandumului la guvern. Angajările vor fi pe perioadă determinată şi pentru la anul se va face o analiză. Oricum, noi în perioada sezonului rece intrăm în restrângere de activitate. Dacă au fost angajaţi, sigur vor rămâne şi în continuare şi vor fi prevederi bugetare în 2014. Muncitorii necalificaţi vor derula în principal activităţi de curăţenie în zona benzilor transportoare“, a declarat Gabriel Giorgi, şeful Minprest. 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 septembrie 2013

Actualitate

» Guvernul grec exclude organizarea de alegeri anticipate
» La Galaţi s-au instalat staţii seismice
» CSAT discută marţi strategia industriei de securitate şi o lege privind rezervele de ţiţei
» Ponta: La Guvern nu a venit proiectul de descentralizare, trebuie discutat cu autorităţile locale
» Fără viceprimar la Licurici
» Cârciumaru a plecat în Franţa
» Licitaţie pentru locurile de parcare din Rovinari
» Şef nou la jandarmii gorjeni
» Fostul prefect Liviu Andrei, manager general la Pandurii
» Zeci de tone de gunoi strânse la Ziua de curăţenie naţională
» Cel puţin 33 de răniţi după coliziunea a două trenuri, la Chicago
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Koos Richelle, director-general în cadrul Comisiei Europene, în vizită în România
» Cu biletele de pariuri sportive în ghiozdan
» O întâlnire emoţionantă
» George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale
» Forumul european al sportului pentru anul 2013
» Emily O’Reilly preia funcția de Ombudsman European
» Prognoza meteo în următoarele două săptamâni

Local

» Un poliţist beat s-a răsturnat cu maşina
» Care este cel mai frumos cartier din Craiova?
» Studentă la Medicină, arestată pentru înşelăciuni prin metoda „accidentul“
» Neatenţia la volan l-a băgat la Terapie Intensivă
» Uniforma şcolară, mărul discordiei la Giubega
» Băsescu anunţă timpuri grele în vremea lui Ponta
» Lopata, interzisă la cârpirea străzilor sparte
» Cârna, sub povara bătrâneţii
» 1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în judeţul Olt

Dolj

» Percheziţii în Dolj, Bucureşti şi alte patru judeţe la suspecţi de evaziune fiscală
» Cinci doljeni, în arest pentru contrabandă cu țigări

Sport

» Fotbal – Mourinho este sigur că Steaua va câştiga puncte în această grupă
» A venit Topchov, a plecat Petrişor
» Energia Rovinari a devenit Energia Târgu Jiu
» SCM-U a păstrat trofeul în Bănie
» Amariei: Echipa cade psihic în ultimele zece minute
» Liga a IV-a Dolj
» Liga a III-a, seria 3
» Liga a II-a, seria 2
» „Minerii“, perdanţi
» Pandurii, „gazaţi“ de medieşeni
» Vâlcea a plecat cu punct de la Piteşti
» FCU Craiova a „prins“ podiumul
» Muzeu „Costică Ştefănescu“
» A plouat cu „roşii“ la Târgu Mureş
» Fotbal – Curelea şi Ferfelea au semnat cu CS Universitatea Craiova

Bani & Afaceri

» Angajările la Minprest, doar pe trei luni
» Mihail Vlasov a iniţiat un proiect de lege abuziv şi anticonstituţional

Magazin

» Horoscop
» Vedete MasterChef – Proba Celebrităţii

Top