3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPE a acceptat pachetul negociat pentru bugetul european 2014-2020

PE a acceptat pachetul negociat pentru bugetul european 2014-2020

Parlamentul European (PE) a aprobat astăzi rezultatul negocierilor cu Consiliul privind bugetul Uniunii Europene pe termen lung – Cadrul financiar multianual – pentru perioada 2014 – 2020, a anunţat Biroul PE în România. La data de 19 iunie negocierile ajunseseră la un rezultat pe care Parlamentul l-a considerat insuficient, de aceea au fost reluate săptămâna trecută în pregătirea Consiliului European. Preşedintele Parlamentului, Martin Schulz, negociatorul şef Alain Lamassoure (PPE, FR), Prim-ministrul Enda Kennz, Ministrul de Externe Eamon Gilmore şi Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au încheiat un acord care a obţinut sprijinul principalelor grupuri politice din Parlament şi al statelor membre.

Parlamentul a obţinut priorităţile cheie din mandatul său de negociere, anume o flexibilitate aproape totală de mutare a fondurilor neachitate (credite de plată) de la un an la altul şi o largă flexibilitate de mutare a angajamentelor de la un an la altul şi dintr-o categorie de cheltuieli în alta în scopul de a facilita combaterea şomajului în rândul tinerilor, cercetarea şi programul Erasmus pentru toţi şi de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii.

Un succes important al Parlamentului a fost introducerea „clauzei de revizuire” care va da posibilitatea viitorului Parlament şi viitoarei Comisii să aibă un punct de vedere asupra bugetului, evitând să fie pe parcursul mandatului lor prizonierii deciziilor Parlamentului şi Comisiei actuale. Comisia va prezenta o revizuire a funcţionării cadrului financiar multianual, având în vedere situaţia economică respectivă. O atenţie deosebită va fi acordată alinierii viitoarei durate a cadrului multianual – în prezent de şapte ani – la ciclurile politice de cinci ani din instituţiile europene, revizuirea urmând să fie însoţită de o propunere legislativă de revizuire.

Închiderea datoriilor din 2013

Consiliul a afirmat că îşi va ţine promisiunea de a achita plăţile rămase pentru 2013, estimate la 11.2 miliarde de euro. Miniştrii economiei şi ai finanţelor din statele membre vor lua o decizie oficială privind prima tranşă de 7.3 miliarde până pe 9 iulie cel mai târziu şi vor decide în toamnă a doua tranşă. Acesta a fost un aspect important pentru Parlament, întrucât deputaţii au dorit să fie siguri că bugetul 2014 – primul din noul cadrul financiar multianual – nu va fi încărcat de facturi neplătite.

Un miliard extra pentru ajutor către „cei mai defavorizaţi”

În discuţiile finale a fost stabilit că Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane va creşte de la 2.5 miliarde de euro la 3.5 miliarde de euro. Miliardul suplimentar poate fi utilizat de statele membre, dacă vor, pentru schema de distribuţie a hranei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS