12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrestatorii CEO, sub spectrul şomajului

Prestatorii CEO, sub spectrul şomajului

Mai multe societăţi controlate de sindicatele din minerit şi energie va trebui să îşi închidă porţile de luna viitoare, întrucât nu mai au pentru cine presta activităţi. Firmele respective aveau contracte încheiate cu Complexul Energetic Oltenia (CEO) până în luna iulie, iar după această dată nu se mai ştie dacă şefii companiei vor decide să prelungească vreunul dintre contractele amintite. Două dintre firmele unde activitatea merge extrem de prost sunt Olservmin şi Sind Jilţ. Aici există probleme în ceea ce priveşte managementul şi datoriile către furnizori şi alte bugete. Din această cauză au fost aplicate sechestre pe bunurile unităţilor amintite, în vederea recuperării sumelor datorate. În total, la societăţile înfiinţate de sindicatele miniere pentru a presta diferite servicii pentru producătorul de lignit şi energie electrică activează în prezent peste o mie de salariaţi.

Sunt şi firme unde sunt contracte

Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), a declarat că pentru prestatorii de servicii către Complexul Energetic Oltenia nu există nici o soluţie, în afara contractelor cu CEO. Firmele în discuţie o duc oricum greu, din cauză că încasează târziu facturile pentru munca prestată. „Data de 31 iulie este de final. Contracte nu mai există decât la o sucursală. Este vorba de Sucursala Electrocentrale de la Turceni. Nu ştiu dacă va mai fi prelungit ceva, dar pericolul de a se pierde câteva sute de locuri de muncă există. Trebuie să recunosc faptul că, dacă decontarea facturilor se face la 60 sau la 90 de zile, sunt probleme reale în ceea ce priveşte funcţionarea acestor firme. Decizia va aparţine beneficiarului dacă va vrea să îşi prelungească un contract cu un prestator sau altul. În prezent, la toate firmele prestatoare, cu excepţia Minprest şi Medservmin, îşi desfăşoară activitatea peste o mie de persoane“, a precizat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie. Minprest şi Medservmin sunt două dintre societăţile pe care CEO doreşte să le menţină ca şi colaboratori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS