10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTârgul Contex se deschide astăzi

Târgul Contex se deschide astăzi

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj organizează o nouă ediţie a Târgului Contex, prilejuită de sărbătorirea Zilelor Craiovei, în incinta Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Târgul se deschide astăzi şi ţine până duminică, iar vizitatorii sunt aşteptaţi în fiecare zi, între orele 10.00 – 17.00. Contex reuneşte un număr record de participanţi. Organizatorii spun că 90% dintre firmele care vin cu îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt companii producătoare, ceea ce înseamnă că ar trebui să aibă preţuri de producător, adică mai mici decât în magazine. „La această ediţie a Contex vor fi prezenţi 47 de producători de îmbrăcăminte, marochinărie, încălţăminte din toată ţara: din Constanţa, Arad, Alba, Bacău, Bucureşti, Suceava, Brăila, Argeş şi din Craiova. Este un record de participare, pentru că ediţia aceasta a Contex se organizează de Zilele Craiovei, în parteneriat cu o firmă“, a spus directorul Târguri şi Expoziţii din cadrul CCI Dolj, George Moţăţăianu. Pe lângă haine şi încălţăminte, vizitatorii mai pot vedea articole din pielărie, bijuterii, diverse tricotaje, accesorii etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS