5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎncasări record din impozite

Încasări record din impozite

Aproape jumătate dintre contribuabilii persoane fizice şi-au plătit deja taxele şi impozitele pe anul 2013 către Primăria Craiova

Direcţia de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova a încasat la bugetul local în primul trimestru din 2013 cât n-a reuşit în perioada similară a nici unui alt an. Peste 50 de milioane de lei (500 de miliarde de lei vechi) au intrat în conturile municipalităţii de la contribuabilii care au ţinut morţiş să-şi achite cu anticipaţie dările, stând la cozi considerabile pentru a putea beneficia de reducerea de 10% oferită prin lege.

Buluceală pentru reducerea de 10%

„În primul trimestru al acestui an, încasările au fost foarte bune – în jurul sumei de 51,1 milioane de lei, adică 510 miliarde de lei vechi. A fost o afluenţă foarte mare de oameni interesaţi să-şi achite taxele şi impozitele până la sfârşitul lunii martie, pentru a beneficia de bonificaţia de 10%. Probabil că şi organizarea a contat în acest sens. Mai mult decât atât, am venit în sprijinul contribuabililor, având deschise ghişeele, pentru încasări, şi în ultimele două sâmbete. În plus, inclusiv luni, 1 aprilie, am aplicat bonificaţia la achitarea taxelor şi impozitelor şi nu puţini au fost aceia care au venit să beneficieze de această reducere“, susţine Ionel Petrescu, directorul executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova.
Dacă ar fi să facă un profil al contribuabilului care şi-a achitat cu anticipaţie taxele şi impozitele, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe l-ar descrie drept o persoană în vârstă, cu venituri nu foarte mari. „Aceşti contribuabili conştiincioşi fac parte mai ales din categoria persoanelor în vârstă. Nu e vorba însă doar de pensionari. În general, persoane de vârsta a doua şi a treia au venit să-şi plătească în această perioadă taxele şi impozitele locale“, a spus directorul Petrescu.
Contribuabilii care şi-au achitat cu anticipaţie impozitele şi taxele către bugetul local craiovean sunt aproape jumătate din numărul total al contribuabililor persoane fizice din evidenţele municipalităţii. Concret, Direcţia de Impozite şi Taxe Craiova are în evidenţă circa 175.000 de roluri fiscale, din care 18.000 sunt persoane juridice, iar restul de 175.000 sunt persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 65.263 şi-au achitat taxele şi impozitele cu anticipaţie. „Asta înseamnă circa 42% dintre contribuabilii persoane fizice, procent care este foarte bun, comparativ, spre exemplu, cu anul trecut, când mult mai puţini şi-au achitat obligaţiile până la 31 martie“, a precizat Ionel Petrescu.

Penalităţi de 2% pe lună

De luni, Direcţia de Impozite şi Taxe Craiova a început să aplice şi penalităţi pentru cei care n-au achitat nici un ban din taxele şi impozitele pe care le datorează către Primăria Craiova pe anul 2013.
„Automat, începând cu 1 aprilie, se calculează penalităţi la partea de impozit care trebuia plătită până la 31 martie. Aceste penalităţi sunt de 2% pe lună sau fracţiune de lună“, a explicat directorul Petrescu.
Legislaţia actuală prevede că impozitele pot fi plătite în două tranşe egale: jumătate din impozit până la 31 martie, iar cealaltă jumătate până la 30 septembrie. Aşadar, cine dorea, putea plăti doar jumătate din impozit până la 31 martie. În schimb, cine plătea tot impozitul (deci şi tranşa a doua) până la sfârşitul lunii martie, primea o bonificaţie (reducere) de 10% din cuantumul impozitului. Pe de altă parte, cine nu a plătit nimic până la 31 martie se alege cu penalităţile de 2% pe lună sau fracţiune de lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS