17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDirector nou la RAAN Mehedinți

Director nou la RAAN Mehedinți

După vizita de săptămâna trecută, în județul Mehedinți, a premierului Victor Ponta, au început să cadă capete de la conducerea RAAN.
Primul demis a fost directorul general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Dulcea, care a fost schimbat din funcţie vineri, în locul său fiind numit Marius Preda, fostul director al platformei Romag Prod din cadrul RAAN.
Schimbările la RAAN fuseseră anunțate în urmă cu câteva săptămâni, după vizita de lucru a ministrului energiei, care a spus că prostul management și numărul prea mare de directori care primesc salarii consistente, deși nu este cazul, sunt unele dintre motivele pentru care lucrurile nu merg bine în regie. Noul director general, Marius Preda, lucrează în cadrul RAAN din anul 1983, iar din 2001 a fost director al Combinatului de Apă Grea, Romag Prod.
Fostul director RAAN, Gheorghe Dulcea, nu a fost înlăturat de tot, acesta întorcându-se la funcţia de director economic pe care a deţinut-o până în 2011. Totodată, a fost schimbată și conducerea platformei Romag Termo, director fiind numit Octavian Graure, care a condus Complexul Energetic Turceni, acesta având misiunea de a transfera în plată Termocentrala către Complexul Energetic Oltenia (CEO), în următoarele trei luni, în contul datoriei de peste 110 milioane de lei pe care o are RAAN către CEO, pentru cărbunele care a fost livrat şi neplătit.
Potrivit sindicatelor, la guvern se află un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede reorganizarea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare şi care urmează să fie dezbătut în comisia de dialog social. Proiectul prevede că, în prima etapă, cele două institute ale RAAN – Sucursala Cercetări Nucleare (SCN) Piteşti şi Sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (SITON) Bucureşti – se vor comasa într-o regie separată de cercetare şi proiectare.
În a doua etapă, în următoarele trei luni, sucursala Romag Termo ar urma să treacă în plată către Complexul Energetic Oltenia, iar în cea de-a treia etapă, Romag Prod ar urma să îşi restrângă activitatea. Astfel, din cele două linii tehnologice care produc apă grea, una ar urma să producă în continuare apă grea, în timp ce a doua linie ar urma să intre în conservare, fapt ce ar duce la disponibilizarea unui număr de angajaţi de la Romag Prod, care ar putea fi stabilit ulterior.
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a declarat recent, în Mehedinți, că, după ce a analizat situaţia, şi-a dat seama că la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare s-a făcut „un jaf de proporţii“, acuzând conducerea regiei de „lipsă totală de management“.
„Un jaf de proporţii cum nu mi-am putut imagina! O lipsă totală de management, un management mediocru, un management care nu a dorit să pună această companie pe criterii de eficienţă“, afirma Constantin Niţă, în cadrul vizitei pe platforma RAAN. Ministrul delegat pentru energie şi-a argumentat declaraţia cu privire la managementul defectuos de la RAAN prin faptul că structura de conducere, care are peste 200 de angajaţi, menţine contracte păguboase.
În scopul scăderii cheltuielilor la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Constantin Niţă a mai spus că se va rezilia contractul de pază pe care unitatea îl are cu firma deţinută de familia directorului Poliţiei Locale, Constantin Micşoniu, în valoare de un milion de euro pe an, urmând ca de paza regiei să se ocupe angajaţii acesteia.
„Nu mai vorbim despre gestionarea intrărilor de cărbune, unde e o vraişte totală. Secretarul de stat s-a plimbat săptămâna trecută prin mine, prin depozitul de cărbune. Nu l-a întrebat nimeni nimic şi plătim 160 de oameni de pază. Este de neacceptat un asemenea mod de a conduce o asemenea regie. De ce trebuie să facem pază pe 150 de oameni de la o societate, nu ştiu care… De ce nu o facem cu ai noştri, oamenii de acolo, dacă tot vrem să-i disponibilizăm, de exemplu?!“, mai spunea Niţă în urmă cu două săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS