16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCondescu vrea forum economic, dar nu are cu cine

Condescu vrea forum economic, dar nu are cu cine

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, le-a propus autorităţilor judeţene şi conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) organizarea unui forum economic, fără a se bucura însă de succes. În fapt, liderul minerilor şi energeticienilor din Oltenia şi din România a solicitat o nouă întâlnire între autorităţile judeţene, parlamentari, sindicatele şi administraţia CEO la care să participe şi Marin Condescu pentru a le explica starea de fapt din minerit. Acesta s-a declarat nemulţumit de cei care vorbesc despre CEO în necunoştinţă de cauză, considerând că respectivii se află într-o mare eroare. Pentru a convinge administraţia Complexului Energetic Oltenia, Marin Condescu a vorbit despre organizarea Forumului Economic Regional Oltenia la Craiova, menţionând că şi în Gorj se poate organiza o întâlnire similară.

CEO, cea mai mare companie invitată la FERO

Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia sunt deja invitaţi să participe la Forumul Economic Regional Oltenia (FERO), compania producătoare de energie electrică fiind cea mai mare societate din regiune participantă la întâlnirea respectivă programată la Craiova pentru zilele de 10 şi 11 aprilie. Vor fi invitaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, miniştri reprezentanţi ai mediului de afaceri. De altfel, Complexul Energetic Oltenia se va bucura de o atenţie specială din partea organizatorilor, având în vedere dimensiunea CEO, atât ca infrastructură şi număr de salariaţi, cât şi din punctul de vedere al locului acestuia în cadrul economiei regiunii sud-vest. Nici şefii judeţului nu par să ia în considerare solicitările lui Marin Condescu. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie a început să bată în retragere, după ce a încercat să îi impună anumite măsuri managerului Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. La rândul său, prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, a respins din start ideea lansată de Marin Condescu, adăugând că numai administraţia Complexului Energetic Oltenia are căderea de a invita la masa discuţiilor sindicatele pentru a sta de vorbă pe teme legate de starea economică a societăţii producătoare de lignit şi energie electrică.

Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS