12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfacerea Semtest: taurii care populează Europa

Afacerea Semtest: taurii care populează Europa

http:http://www.youtube.com/watch?v=-5RdngPFBrw

O ramură delicată a zootehniei se dezvoltă lângă Craiova şi reprezintă o afacere cu multe zerouri, dar şi cu multe eforturi financiare: taurii de rasă, crescuţi de Semtest Craiova cu o atenţie deosebită. Materialul seminal recoltat de la tauri este livrat şi la export, în trei state europene.

Janther, Nuoro, Dolce, Jenno, Maidal sau Tunis sunt numele câtorva tauri de rasă care sunt crescuţi la ferma Semtest Craiova, situată pe şoseaua Bechetului, în dreptul comunei Malu Mare. Luni dimineaţă, taurii imenşi erau scoşi afară din grajduri. Un singur exemplar cântăreşte în jur de 1.000 de kilograme. În aerul tare al dimineţii, un muget prelung, asemănător cu răgetul leului, străpunge depărtarea. Animalele stau tolănite rumegând liniştite şi scot vălătuci de aburi pe nări, sacadat, ca o locomotivă veche ce se pune în mişcare. Din când în când, câte unul se trezeşte mugind puternic. Au belciuge în nas, de care sunt legate lanţurile care îi ţintuiesc… Această modalitate este singura prin care poate fi strunit un animal cu o greutate de peste o tonă. Trei dintre ei sunt legaţi de o roată metalică al cărei diametru depășește zece metri. Acolo este spaţiul de promenadă, de plimbare, unde taurii îşi fac siesta.
În ograda Semtest trăiesc 17 astfel de vietăţi de o valoare de piaţă greu de estimat. Regimul de viaţă al taurilor este unul deosebit: ei trebuie îngrijiţi ca la carte, hrăniţi după standarde înalte, plimbaţi, spălaţi, curăţaţi etc. Nu este o simplă fermă, ci una care asigură materialul genetic pentru 40% dintre vacile crescătorilor din mediul rural.  „Taurii sunt trataţi individual. Ei trebuie hrăniţi corespunzător. Un taur consumă 13-14 kilograme de fân pe zi şi 7-8 kilograme de nutreţuri concentrate, bine echilibrate în vitamine, în săruri minerale şi cu o raţie echilibrată în unităţi nutritive“, a explicat directorul executiv, Mircea Bara. Când povesteşte despre câte un exemplar, Mircea Bara îi spune pe nume animalului, cu mult patos: „Janther face parte din rasa Holstein. Este un taur deosebit…“.
La Semtest Craiova, taurii sunt folosiţi numai pentru reproducere.

Semtest, singurul producător de material seminal din sudul ţării

În ţară există doar doi producători de material seminal în acest sector, unul la Târgu Mureş şi altul lângă Craiova. Semtest Craiova este singura societate din Oltenia şi din zona de sud a ţării care realizează o astfel de producţie. Materialul seminal obţinut de la taurii de aici este livrat atât pe piaţa externă, cât şi pe cea internă. „Producem aproximativ 290.000-300.000 de doze de material seminal pe an. Livrăm în 32 de judeţe din ţară, dar şi la export, în ţări precum Belgia, Polonia, Cehia. Pe piaţa externă, valoarea genetică a aceluiaşi material seminal este vândută de alţi producători cu 15 euro pe doză. La noi, din cauza puterii de cumpărare scăzute a crescătorilor de animale, o doză este doi euro. La noi, crescătorii de animale care au una-două vaci nu înţeleg beneficiile însămânţării artificiale. De exemplu, prin folosirea materialului seminal pentru rasa de carne se pot obţine viţei cu calităţi foarte bune pentru vânzare, datorită materialului genetic folosit“, a spus Bara. El a adăugat că doar 40% din crescătorii de vaci din Dolj folosesc însămânţarea artificială pentru vacile lor. Compania craioveană este prima din România care a introdus taurii pentru rasa de carne, susţine conducerea societăţii.
Într-un an, un singur taur dă circa 20.000 de doze de material seminal. În laboratorul societăţii există şi banca de spermă, unde sunt depozitate, în acest moment, peste 120.000 de doze, păstrate în azot lichid, la o temperatură de -190 de grade. Transportul materialului seminal în ţară şi peste hotare se face tot la temperaturi foarte scăzute.

„Noi vindem viaţă!“

În ultimul an, Semtest a cumpărat patru tauri de rasă, din Belgia, Ungaria şi Germania. Ultimul achiziţionat – un exemplar tânăr ajuns acum la un an şi câteva luni – a costat aproape 8.000 de euro. De calitatea taurilor de la Craiova depinde calitatea generaţiilor viitoare de viţei şi văcuţe din 32 de judeţe şi din câteva state europene. „Noi vindem viaţă!“, spune managerul general al companiei, Gheorghe Bîlteanu, şi de aceea societatea trebuie să fie pregătită.

Activitatea a redevenit profitabilă

Semtest Craiova SA este deţinută de Grupul Romenergo. Anul trecut, acţionarii au schimbat conducerea de la Craiova. Managerul Gheorghe Bîlteanu a explicat că Semtest a trecut printr-o perioadă mai dificilă. Datele financiare din bilanţul contabil arată că firma a închis anul 2011 cu o pierdere uriaşă, de 951.190 de lei, deşi în 2010 compania fusese pe profit (46.000 de lei). „Grupul Romenergo a luat decizia să se schimbe conducerea. Se fac eforturi extraordinare ca să devină una de elită atât pentru Dolj, cât şi la nivel naţional. Colectivul care a rămas aici a înţeles că trebuie să depună eforturi deosebite pentru ca unitatea să redevină rentabilă. De aceea, anul 2012 l-am încheiat pe profit“, a explicat Bîlteanu, care a arătat că modalitatea prin care s-a ajuns de la pierderea uriaşă la profit într-un timp atât de scurt a fost „aceea de a stopa cheltuielile nejustificate, pierderile la utilităţi şi alte cheltuieli generale“. Achiziţionarea furajelor la preţuri mult mai mici decât înainte a adus un plus firmei craiovene.

Dezvoltarea – pe alte paliere

Directorul general spune că Semtest nu are nici o datorie, nici către bugetul de stat şi nici către furnizori, ba chiar achită în avans o parte dintre materialele folosite în procedurile de la fermă, pentru a primi discounturi de la dealeri.
În 2013, compania intenţionează să crească volumul vânzărilor cu 20%, spune managerul general. „Mizăm că vom câştiga piaţa cu seriozitate, cu calitatea materialului seminal şi cu calitatea genetică a taurilor. De asemenea, vom lăsa preţul accesibil cumpărătorului“, a declarat managerul.
În viitor, firma vrea să cultive cereale, pentru a asigura din surse proprii o parte din hrana animalelor. Dezvoltarea prin diversificarea activităţii nu este lipsită de probleme. Semtest a cumpărat drepturile de proprietate de la o firmă care a intrat în insolvenţă, dar documentele de proprietate nu sunt finalizate. „Este vorba despre 190 de hectare de teren. Noi am luat nişte promisiuni de vânzare, dar pe care s-au plătit banii, iar acum suntem în stadiul de a perfecta actele de vânzare-cumpărare, să facem cadastrul etc.“, a explicat Bîlteanu.

Întreţinere exorbitantă pentru un taur de rasă
Hrana, medicaţia şi îngrijirea taurilor de rasă de la Semtest costă o mică avere în fiecare lună. Conducerea companiei susţine că numai hrana pentru cei 17 tauri costă lunar 7.000 de lei, plus TVA. În total, pe lună, firma cheltuie cel puţin 100.000 de lei pentru a întreţine animalele de rasă. În plus, taurilor li se fac analize la sânge de două ori pe an, pentru siguranţă, pentru evitarea apariţiei unor boli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS