Acasă Bani & Afaceri Prejudicii de peste 250.000 de euro depistate de Garda Financiară

Prejudicii de peste 250.000 de euro depistate de Garda Financiară

Garda Financiară Gorj a depistat, în urma controalelor din ultima lună, prejudicii de peste 250.000 de euro. Comisarii Gărzii Financiare Gorj au verificat activitatea a 103 agenţi economici şi au constatat încălcări ale legislaţiei în vigoare, motiv pentru care au dispus sancţionarea cu amenzi şi confiscări de bunuri şi sume în valoare totală de 51.787 de lei. De asemenea, au identificat şi calculat prejudicii cauzate bugetului de stat în cuantum total de 1.148.466 de lei şi au întocmit şapte sesizări penale pentru infracţiuni de evaziune fiscală.
„Au fost întocmite sesizări penale pentru că s-au constatat înregistrări ale unor cheltuieli fictive în evidenţele contabile, în scopul fraudării mecanismului de deducere a taxei pe valoarea adăugată şi diminuării obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat. Un astfel de caz este cel al unei firme din municipiul Târgu Jiu, care, în perioada 2010 – 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă mai multe tranzacţii fictive atestate prin facturi fiscale provenite de la o societate comercială din Strehaia declarată inactivă fiscal de către ANAF. Înregistrarea facturilor în valoare totală de 2.047.001 lei a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu calculat de 738.525 de lei“, a declarat domnul Gheorghe Capotă, comisar şef al secţiei Gorj a Gărzii Financiare.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version