13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎi debranşaţi ori nu?

Îi debranşaţi ori nu?

Termoficarea arată iar pisica proprietarilor rău-platnici din Craiova. Este pentru a treia oară în acest an când furnizorul de căldură şi apă caldă trimite recuperatorii la uşa craiovenilor care nu-şi plătesc facturile. În caz contrar, ameninţările sunt aceleaşi: „Vom întrerupe furnizarea apei calde“. Numai că, pe parcursul acestui an, nici un craiovean nu a fost lipsit de serviciile Termoficării, chiar dacă nu a plătit nici măcar un leu la întreţinere. „Am solicitat asociaţiilor cu mari datorii să ne transmită listele cu datornicii. Începând de azi, 26 septembrie (ieri – n.r.), avem termen-limită să constituim echipe mixte, cu participarea Poliţiei Locale, care să se deplaseze şi să înmâneze somaţii locatarilor cu restanţe la plata cheltuielilor de întreţinere. Totodată, până la data de 15 octombrie, se vor identifica asociaţiile de proprietari care beneficiază de servicii fără să fi achitat contravaloarea acestora de mai mult de un an. În cadrul acestora vor fi identificate blocurile sau scările cu probleme deosebite“, susţine directorul comercial al Termoficării, Sorin Iordache.

Termoficarea îi arată cu degetul

Dacă până pe 20 octombrie, rău-platnicii nu se hotărăsc să-şi plătească datoriile pentru căldură şi apa caldă din anii trecuţi, Termoficarea face publică lista cu debitorii.
Verdictul final va fi dat pe 31 octombrie 2012, când se va trece la debranşări. Vizate sunt asociaţiile cu un număr mic de apartamente şi care înregistrează o datorie medie pe apartament mai mare de 3.000. „Vom analiza situaţia. Noi sperăm să-şi plătească datoriile. Nu trebuie să-i ameninţăm. Între noi şi asociaţii trebuie să fie o relaţie de cooperare în acest scop“, a adăugat Iordache.
Între asociaţiile care au probleme cu debitorii şi care au solicitat sprijinul Regiei pentru recuperarea datoriilor se numără: 34 Craioviţa, 13 din 1 Mai, 23 şi 19 Craioviţa Nouă, 1 Cerna şi 1 Henri Coandă, 28 Brazda lui Novac, 40 Dacia, 3 Nicolae Titulescu, 10 Rovine, ANL2008 şi 3 Sărari, dar lista este mult mai lungă.
În fapt, Termoficarea şi-a făcut un obicei ca la începutul fiecărui sezon rece să-i ameninţe pe craioveni că-i lipseşte de apă caldă sau căldură. Numai că ameninţările nu au fost puse în practică, iar locatarii nu prea trec pe la asociaţie să plătească pentru serviciile primite de la furnizori.
În schimb, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari spun că serviciile pe care proprietarii le primesc de la furnizori trebuie plătite: „Avem şi noi datorii. Nu sunt foarte mari, dar unii dintre proprietari neglijează acest lucru, alţii nu au posibilităţi. Şi eu am fost la uşa lor şi mi-au zis că asociaţia este o casierie şi când au ei bani vin şi plătesc. Datoria noastră către Termoficare este în prezent de aproximativ 120.000 de lei“, a spus administratorul Asociaţiei 1 Henri Coandă, Sevastiana Batâr.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS