5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum îngroapă statul firmele corecte

Cum îngroapă statul firmele corecte

Un act normativ obligă primăriile să plătească din bani publici datoriile firmelor care nu şi-au achitat impozitele către stat, firme care au de încasat bani de la primării. Discriminarea este cruntă: societăţile fără datorii la Fisc, dar care au de recuperat sume importante pentru lucrări efectuate de la primării nu primesc nici o leţcaie de la primării.
Prin Ordonanţa de Guvern nr. 13/2012 privind rectificarea bugetară au fost alocate pentru Dolj 5,32 milioane de lei, din cote defalcate de TVA, pentru ca primăriile să stingă din debitele pe care le au de achitat către firmele care au efectuat lucrări pentru administraţiile publice locale. Zis şi făcut. Pare o gură de oxigen pentru companiile care au de recuperat bani de la primării. Dar modalitatea prin care se sting aceste debite este diferită. Cu banii primiţi de la rectificarea bugetară primăriile vor achita datoriile firmelor către Fisc. Companiile corecte faţă de stat nu primesc nici măcar un bănuţ. Cu alte cuvinte, operatorii economici nu primesc efectiv bani de la primării, ci li se achită datoriile pe care le au către bugetul de stat, în contul sumelor ce li s-ar fi cuvenit pentru lucrările prestate. Practic, este o plimbare de hârtii între instituţiile statului şi un transfer de fonduri dintr-un cont în altul, dar tot ale statului.
Potrivit Fiscului doljean, „primăriile au termen până pe 10 septembrie să trimită la Finanţe listele cu firmele care au de primit bani de la primării, respectiv să precizeze care dintre operatorii economici în cauză figurează cu arierate către bugetul de stat“, a spus directorul adjunct al Finanţelor doljene, Mihai Antonescu. El a mai spus că sumele defalcate din TVA se pot cheltui pentru achitarea arieratelor mai mari de 90 de zile ale operatorilor economici către bugetul de stat. „De vineri am trimis adrese la primării să identifice dacă au firme către care au debite către stat şi care se încadrează în prevederile OG nr. 13/2012. Ca şi metodologie de lucru, primăriile cer certificate fiscale pentru firmele respective, apoi încheie acorduri cu acei operatori economici să le plătească datoriile către bugetul consolidat“, a precizat directorul executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj.

Cum rămâne cu firmele care nu au datorii
la Fisc?

Mediul de afaceri consideră că se încurajează un „comportament anormal“, şi anume firmele care lucrează cu administraţia publică să nu-şi mai achite debitele către stat. „Se încurajeză companiile către un comportament anormal. Toţi aceia care au ca prioritate plata obligaţiilor către bugetul de stat – cum este şi grupul de firme pe care îl conduc – nu primesc nici un ban după rectificare. Iar cei care nu şi-au achitat cu prioritate obligaţiile faţă de stat sunt acum amnistiaţi. Primăriile trebuie să-şi achite datoriile către toate firmele, nu doar către acelea care au restanţe faţă de bugetul de stat. În caz contrar, se creează un comportament incorect faţă de firmele care îşi plătesc la zi impozitele“, a declarat, pentru GdS, Cristi Dobre, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj şi deţinător al grupului de firme Polystart.
Tristeţe mare în Dolj. Banii riscă să se înapoieze la guvern

Directorul executiv al DGFP Dolj, Eugen Călinoiu, susţine că, în 40% din cazuri, primăriile susţin că firmele către care sunt debitoare unităţile administrativ-teritoriale nu au, la rândul lor, debite restante către stat, ci sunt la zi cu plata impozitelor către Fisc. De altfel, asemenea firme trebuie să fie la zi cu datoriile către Fisc, pentru a putea participa la licitaţii publice organizate de administraţia publică locală. Există, totuşi, şi companii care au rămas datoare la stat tocmai pentru că au de primit sume uriaşe de la primării, care întârzie să le vireze banii pentru lucrările prestate.
„Din 40 de primari cu care am stat de vorbă de azi-dimineaţă, am aflat că nu prea sunt firme cu datorii către bugetul de stat. Sunt doar patru-cinci firme care au debite către bugetul statului. Să vedem ce va fi după ce inventariem situaţia în toate primăriile“, a explicat Eugen Călinoiu. El a menţionat că, potrivit normelor în vigoare, sumele cu destinaţie specială trebuie cheltuite doar pentru ceea ce au fost alocate. Astfel, dacă nu se găsesc firme cu datorii la stat, cărora să li se stingă arieratele din banii primiţi de la rectificare, atunci sumele alocate pentru Dolj se întorc din nou la Bucureşti. Legile administraţiei nu permit ca din sumele rămase să se plătească debitele primăriilor către firmele corecte care au făcut afaceri cu administraţia locală.
Anul trecut existau firme care aveau de recuperat de la primării sume de sute de mii de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS