16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriManageri profesionişti la stat

Manageri profesionişti la stat

Guvernul și FMI au stabilit pentru sfârșitul lunii septembrie sau finele anului noile termene de numire a managerilor profesioniști la câteva companii de stat, printre care Electrica Furnizare, Romgaz și Transgaz, relatează Mediafax.
Compania Electrica Furnizare va avea director general până la sfârșitul lunii septembrie, iar la Romgaz, Nuclearelectrica și Transgaz vor fi selectați administratori și directori generali până la sfârșitul anului, se arată în memorandumul de politici economice și fiscale asumat de guvern față de Fondul Monetar Internațional (FMI).
Electrica Furnizare urmează să fie privatizată la începutul anului viitor.
Termenele inițiale pentru selectarea noilor conduceri la mai multe companii de stat au fost stabilite pentru începutul acestui an, dar au fost decalate aproape lunar. Cel mai recent termen avansat de guvern pentru numirea noilor directori a fost luna iulie.
Printre companiile care urma să aibă conducere profesionistă se numără și Hidroelectrica, dar procedura a fost amânată întrucât producătorul de electricitate a intrat în insolvență, în luna iunie. „Pentru Hidroelectrica, numirea unui director general va fi făcută imediat după ce compania va ieși din insolvență“, se spune în document.
Guvernul s-a angajat față de FMI să schimbe directorii unor companii de stat cu manageri profesioniști, prin procese de selecție bazate pe competență.
Tot până la finele lunii septembrie va fi selectată conducerea și Consiliul de Administrație la Complexul Energetic Oltenia, cu ajutorul unei firme independente de resurse umane.
De asemenea, procesul de recrutare a conducerii profesioniste vizează și 11 companii controlate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
„La companiile din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost angajată o firmă de resurse umane care va selecta candidați calificați pentru consiliile de administrație și conducerile a 11 societăți din portofoliu, inclusiv la CFR Călători și CFR Infrastructură. Vom desemna noi echipe profesioniste de conducere până la finele lunii septembrie“, se mai spune în memorandumul citat de Mediafax.
În septembrie 2011, guvernul și FMI au convenit să numească manageri privați la 15 companii de stat, în 2011 și 2012, la companiile Poșta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm și Oltchim.
Pentru selectarea managerilor profesioniști, Ministerul Economiei a încheiat în octombrie 2011 un acord cu firma de recrutare Pedersen & Partners.
Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS