22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri900 de absolvenţi doljeni intră direct în şomaj

900 de absolvenţi doljeni intră direct în şomaj

Aproape 900 de absolvenţi de liceu din judeţul Dolj care au picat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2012 s-au înscris în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj pentru a putea primi ajutorul de şomaj. Potrivit statisticilor, peste 4.400 de absolvenţi au picat această sesiune de bacalaureat. Circa 3.100 s-au înscris pentru sesiunea august-septembrie, în timp ce restul de peste 1.300 rămân să îngroaşe rândurile şomerilor. Absolvenţii care nu au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie mai au timp până pe 29 august să se înscrie în evidenţele AJOFM. Până la aceeaşi dată se vor putea înscrie şi cei care au promovat examentul de bacalaureat. Absolvenţii care vor promova examenul în sesiunea august-septembrie se vor putea înscrie în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie. Pentru a se înscrie în evidenţele AJOFM, absolvenţii trebuie să prezinte actul de studii din care să reiasă că sunt absolvenţi din promoţia 2012, precum și cartea de identitate, în original şi copie. După expirarea celor 60 de zile de la terminarea studiilor, absolvenţii pot depune dosarul de indemnizaţie de şomaj care trebuie să conţină următoarele acte: planul de mediere emis anterior; cartea de identitate – original şi copie; certificat de naştere – original şi copie; certificat de căsătorie – original şi copie, adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru muncă“, adeverinţă de venit de la administraţia fiscală.
Indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor pe o perioadă de şase luni şi este o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data stabilirii acestuia. În acest moment, valoarea indemnizaţiei este de 250 de lei.
Bogdan Groşereanu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS