11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎncepe înregistrarea la şomaj a absolvenţilor din promoţia 2012

Începe înregistrarea la şomaj a absolvenţilor din promoţia 2012

Absolvenţii de învăţământ din judeţul Olt – promoţia 2012 pot să se înregistreze, în termen de 60 de zile, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în raza căreia au domiciliul sau la un furnizor autorizat, pentru a putea beneficia de şomaj.
Acest termen se calculează începând cu data de 1 a lunii următoare celei înscrise pe actul de absolvire, iar depăşirea acestuia atrage după sine anularea dreptului de a beneficia de indemnizaţie de şomaj. Pentru absolvenţii de liceu, termenul de 60 de zile se calculează de la data absolvirii liceului şi nu de la data susţinerii examenului de bacalaureat.
Înregistrarea absolvenţilor ca persoane în căutarea unui loc de muncă se poate face la: Agenţia Locală Slatina – str. Prelungirea Crişan, nr. 2; Agenţia Locală Caracal – str. Iancu Jianu, nr. 27; Punct de Lucru Balş – str. N. Bălcescu, bl. 152, apt. 1 şi 3; Punct de Lucru Corabia – str. T. Vladimirescu; Punct de Lucru Drăgăneşti Olt – str. N. Titulescu, nr. 111.
Înregistrarea se face pe baza următoarelor acte: BI/CI – copie şi original; b) act de studii sau adeverinţă – copie şi original; c) adeverinţă medicală – cu menţiunea „Apt pentru muncă“.
Înregistrarea absolvenţilor în evidenţa AJOFM Olt ca persoane în căutarea unui loc de muncă se face în termen de 60 de zile de la absolvire, iar indemnizaţia de şomaj se acordă, la cerere, cu actualizarea actelor depuse la dosar, numai după expirarea celor 60 de zile. Indemnizaţia de şomaj poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.
Cuantumul indemnizaţiei de șomaj pentru absolvenţi reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data stabilirii dreptului, şi se acordă pe o perioadă de șase luni.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS