15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAlro şi-ar putea reduce producţia

Alro şi-ar putea reduce producţia

Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, ia în calcul diverse soluţii pentru a evita reducerea producţiei din cauza scăderii livrărilor de electricitate de la Hidroelectrica, între care şi oprirea temporară a capacităţilor de producţie mai puţin eficiente.
„Din cauza situaţiei de forţă majoră, declarată de Hidroelectrica, Alro primeşte acum, de la această companie, circa 50% din necesarul de electricitate. Ca urmare, compania a fost obligată să cumpere cantităţi semnificative de energie electrică de pe Piaţa Zilei Următoare şi de pe Piaţa de Echilibrare. Aceste pieţe nu au fost create în scopul contractării de energie electrică, ci pentru a ajusta deviaţiile de la consumul zilnic estimat. Contractele încheiate aici sunt pe termen scurt, nepredictibile, la costuri mari. În plus, nu ţin cont de profilul de consumator în bandă al Alro şi de beneficiile pe care le oferă un astfel de consumator pentru reţeaua naţională de alimentare cu electricitate“, se arată într-un comunicat transmis ieri Bursei.
Potrivit reprezentanţilor companiei, toată energia electrică pe care Alro a cumpărat-o, atât prin contracte directe, cât şi prin intermediul OPCOM, a fost şi continuă să fie folosită exclusiv în procesul de producţie la Alro, Vimetco Extrusion şi Alum. Alro, Vimetco şi oricare dintre subsidiarele acestora nu au vândut niciodată şi nici nu intenţionează să revândă electricitatea către terţi.
„În prezent, ne concentrăm să menţinem continuitatea activităţii, în ciuda fluctuaţiilor în alimentarea cu energie electrică. Suntem încrezători că vom putea găsi o soluţie acceptabilă în privinţa livrărilor de electricitate şi că ne vom putea implementa, în continuare, strategia de dezvoltare pe termen lung în România“, a declarat Gheorghe Dobra, director general Alro.
Cu toate acestea, în cazul în care nu va putea contracta întreaga cantitate de electricitate la costuri viabile din punct de vedere economic, Alro analizează diverse opţiuni, inclusiv restructurarea operaţională şi oprirea temporară a capacităţilor de producţie mai puţin eficiente.
Alro Slatina a obţinut un profit net de 222,4 milioane de lei în primele nouă luni din 2011, în creştere cu 69,2% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Alro este o subsidiară a Vimetco NV, companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tone pe an.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS