16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriImpozitele pe 2012, în dezbatere publică

Impozitele pe 2012, în dezbatere publică

Primăria Craiova organizează miercuri, de la ora 15.00, o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre privind nivelul impozitelor şi taxelor locale în 2012, act normativ local aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Municipal. Cetăţenii şi reprezentanţii persoanelor juridice care doresc să ia parte la această dezbatere publică sunt aşteptaţi la ora menţionată, în sala de consiliu a primăriei craiovene, în limita locurilor disponibile, pentru a-şi spune părerea.
Proiectul de hotărâre despre care se va discuta poate fi consultat pe site-ul municipalităţii – www.primariacraiova.ro – la rubrica „Proiecte de hotărâre supuse dezbaterii publice“. Eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare ce privesc taxele şi impozitele Craiovei în anul 2012 pot fi depuse până pe 20 decembrie la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni al Primăriei Craiova, ori trimise prin fax, la numărul 0251.411.561, sau pe e-mail, la adresa [email protected].
• Adrian Dinu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII