12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎncă o taxă pentru irigaţii

Încă o taxă pentru irigaţii

Taxa IF va fi plătită de toţi cei care beneficiază „direct sau indirect“ de lucrările de îmbunătăţiri funciare. Irigatorii cer ca taxa să fie facturată separat şi nu inclusă în factura pentru apă.
Restructurarea sistemului de îmbunătăţiri funciare din România se realizează cu greu. În această toamnă, guvernul a decis să transforme Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) în Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care va avea aproximativ aceleaşi atribuţii, dar va ajunge de la 5.000 de angajaţi la 1.500. Noua agenţie va renunţa însă la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor de pe Dunăre şi râurile interioare, împreună cu instalaţiile şi terenurile aferente, care vor fi transmise către Administraţia Naţională „Apele Române“ (ANAR). ANIF rămâne apoi să rezolve relaţia cu federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, care sunt principalii beneficiari ai lucrărilor pe care le realizează.
Reprezentanţii irigatorilor participă în ultima perioadă la convorbiri cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru definitivarea acestor norme. După cum se ştie, federaţiile irigatorilor trebuia să preia mare parte a sistemelor de irigaţii. Acţiunea a fost însă întreruptă, spune Mihaela Niculeţ, preşedintele Ligii Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (LOUAI) Dolj. „Repararea şi întreţinerea acestor instalaţii sunt costisitoare, iar federaţiile utilizatorilor de apă nu au fondurile necesare. Utilizatorii de apă au deja probleme cu costul apei, care este scumpă din cauza energiei. Sistemul este energofag. În fiecare toamnă, ni se promite că vom primi energie mai ieftină, însă nu se întâmplă nimic“, spune aceasta. Una dintre principalele noutăţi ale legislaţiei în domeniu este introducerea unei taxe de îmbunătăţiri funciare (IF), care va fi plătită de „beneficiarii terenurilor deţinute în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinţă în amenajările de îmbunătăţiri funciare sau în afara acestora, care beneficiază direct sau indirect de lucrările de îmbunătăţiri funciare“.
Federaţiile utilizatorilor de apă au propus ministerului ca această taxă să fie evidenţiată şi achitată separat faţă de costul irigaţiilor, pentru a vedea „pe ce se cheltuiesc banii“.
• Bogdan Groşereanu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII