24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFord foloseşte activele statului român

Ford foloseşte activele statului român

După ce Ford a fost acuzată că a primit ajutor de stat ilegal pentru că utilizează imobile care ar trebui să fie ale statului, AVAS vine cu precizări, afirmând că Ford a cheltuit milioane de lei cu paza şi utilităţile la activele conexe pe care urmează să le dea statului

Până se apucă serios de producerea autoturismelor în fabrica din Craiova, Ford trebuie să îşi rezolve problemele legate de restructurarea companiilor care fac parte din grup şi să clarifice situaţia unor imobile şi terenuri care trebuie să revină statului român. În urmă cu o lună, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) care reprezintă interesele micilor acţionari pe Bursa de Valori Bucureşti acuza Ford România că utilizează ilegal ajutor de stat din partea României, pe motiv că ar folosi active care aparţin de drept statului român. AIPC a sesizat Comisia Europeană în acest sens, precizând că Ford nu a separat activele conexe, pe care trebuia deja să le predea statului român, aşa cum era prevăzut în contractul de privatizare, ci le foloseşte în continuare. AIPC estima valoarea activelor la zece milioane de euro. Este vorba despre activele prevăzute în Anexa 10 la contractul de privatizare între statul român şi Ford şi sunt clădiri, spaţii comerciale şi terenuri pe care compania producătoare de autoturisme nu le-a vrut. Potrivit contractului, la începutul acestui an, după procedura de restructurare (fuziune, absorbţie şi divizare), Ford urma să dea statului român clădirile şi terenurile pe care le-a folosit mai bine de trei ani. Dar până la această dată, cele trei societăţi din grup (Automobile Craiova – ACSA -, Mecatim Timişoara şi fosta Daewoo) nu au fuzionat şi nu s-au divizat, aşa cum scria în contract, rămânând doar Ford România şi o nouă companie care trebuia înfiinţată, şi care ar fi a statului român (această firmă urma să gestioneze activele conexe pe care Ford nu le-a vrut). Procedurile sunt încă în derulare şi, dacă până acum Ford a reuşit delistarea ACSA de la tranzacţionare pe Bursă, nu acelaşi lucru se poate spune despre Mecatim. Compania figurează în continuare ca tranzacţionabilă pe Bursă, deşi trebuia delistată de mult timp. În urmă cu ceva vreme, Ford a precizat pentru GdS că procedura de delistare a Mecatim a fost mai greoaie, pentru că – la fel ca în cazul Automobile Craiova – a trebuit introdusă o procedură de ofertă publică de preluare a acţiunilor micilor acţionari captivi la Mecatim Timişoara.

Ford încasează chirie pentru unele active

La solicitarea GdS, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a făcut unele precizări referitoare la acuzele de ajutor de stat ilegal. AVAS a dezvăluit ieri, pentru GdS, că dintre activele conexe pe care Ford le foloseşte şi acum, compania a încasat chirie pe trei. În plus, compania asigură paza imobilelor. AVAS susţine că Ford a cheltuit până acum 5.260.219 lei pentru a asigura „securitatea şi întreţinerea bunurilor conexe (paza, taxe de proprietate, utilităţi etc.), sarcini pe care trebuie să le îndeplinească până la implementarea în totalitate a programului de restructurare“. După calculele celor de la AVAS, chiria încasată de Ford pentru imobilele conexe date spre închiriere ar fi fost de aproximativ 1,5 milioane de lei. „Trei dintre bunurile conexe au fost închiriate, dar chiria încasată pentru aceste bunuri este cu mult mai mică decât sunt costurile suportate de societăţile controlate de Ford. 11 bunuri conexe sunt încă utilizate de SC Automobile Craiova SA şi SC Ford România SA (fosta Daewoo România SA), aşa cum erau la data privatizării, cheltuielile cu întreţinerea lor fiind semnificative. Aceste cheltuieli nu pot fi, în nici un caz, acoperite de un eventual beneficiu derivat din utilizarea lor (costurile totale depăşind cu 3.728.164 de lei chiria şi eventualul beneficiu obţinut pentru utilizarea lor de către cele două societăţi comerciale)“, susţin reprezentanţii AVAS.
Întrebaţi despre chirii şi modul de folosire a activelor conexe, reprezentanţii Ford România au invocat confidenţialitatea datelor.
„Aceste informaţii se referă la aspecte de natură confidenţială dintre Ford şi statul român. Ford se află în contact permanent cu guvernul român, cu care avem un parteneriat pozitiv şi deschis“, au declarat, pentru GdS, reprezentanţii companiei producătoare de autoturisme.

Ford cere un nou proces de restructurare

Pentru prima dată de la începerea negocierilor între Ford şi statul român pentru modificarea contractului de privatizare, AVAS a dat publicităţii, în mod oficial, detalii despre solicitările Ford. Printre altele, este vorba şi de modificarea procesului de restructurare care trebuia să aibă loc, urmată de divizarea celor trei companii (ACSA, Daeweoo şi Mecatim), trebuind să rămână două (Ford şi o companie imobiliară controlată de statul român şi care să cuprindă activele conexe aflate acum în dispută). AVAS susţine că „procesul de restructurare asumat prin contract fiind dificil de implementat în practică în forma convenită iniţial, AVAS şi Ford desfăşoară, în prezent, negocieri pentru încheierea unui act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni menţionat, care, printre altele, se referă şi la modificările privind procesul de restructurare, fără însă a modifica scopul pentru care a fost stabilit, respectiv separarea activelor principale de activele conexe în vederea transferării activelor conexe pentru beneficiarul AVAS. Aceste modificări vor fi implementate doar în condiţiile adoptării unui act normativ prin care să se modifice, în mod corespunzător, art. 7 din Legea nr. 36/2008 şi să se aprobe încheierea actului adiţional la contract“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII