Acasă Bani & Afaceri Vacă de muls pentru austrieci

Vacă de muls pentru austrieci

Austriecii de la OMV Petrom iau şi pielea de pe statul român. După ce au închis Doljchim şi au trimis acasă mii de angajaţi, austriecii se folosesc de combinat şi cer acum autorităţilor centrale şapte milioane de euro în contul investiţiilor pentru mediu.

Au dat afară mii de oameni, au închis unul dintre cele mai importante combinate din ţară, în speţă Doljchim, iar acum cer bani pentru investiţiile de mediu efectuate. Deşi tupeul este maxim, austriecii de la OMV Petrom au bază legală. Contractul de privatizare a Petrom din 2003, ţinut secret mulţi ani, are mai multe anexe unde se stipulează că statul român despăgubeşte compania pentru cheltuieli legate de decontaminare sau curăţare a solului. De unde atâta generozitate din partea statului? Motivul este poluarea istorică. Adică austriecii au investit banii lor pentru rezolvarea problemelor de mediu, apoi au cerut României să le deconteze cheltuielile pentru o poluare care s-a acumulat în zeci de ani. Bineînţeles, şi statul român, şi compania petrolieră ştiau de existenţa substanţelor toxice dinainte de semnarea contractului de privatizare.

Poluarea istorică, agent austriac

Directoarea Gărzii de Mediu Dolj, Ileana Şerban, a declarat pentru Gazeta de Sud că situaţia este complicată şi că nu se va rezolva prea curând. „Doljchim a cerut plata unei despăgubiri de şapte milioane de euro guvernului pentru decontaminările făcute la două batale. Aşa a fost contractul de privatizare, care prevede aceste despăgubiri într-una dintre anexe. Este vorba despre poluări istorice. Recent am aflat şi noi de acest lucru“, a spus Ileana Şerban. Şefa Gărzii de Mediu a mai spus că este posibil ca OMV Petrom să ceară despăgubiri şi pentru închiderea mai multor sonde de pe teritoriul judeţului Dolj. Oarecum surprinşi de cererea austriecilor, reprezentanţii guvernului au decis înfiinţarea unei comisii plătite din fondul de rezervă al guvernului, de unde s-a deblocat o anumită sumă de bani. Ileana Şerban, membru şi ea în comisie, a mai spus că disputa cu OMV Petrom va fi de lungă durată. „Cu aceşti bani din fondul de rezervă s-au angajat consilieri juridici, firme de avocatură şi se vor plăti studii, expertize care să stabilească dacă suma solicitată este adevărată. Probabil se va ajunge în instanţă“, a declarat ea.

Ce scrie în contractul de privatizare

Referitor la despăgubirile de mediu, contractul de privatizare prevede obligaţia statului de a despăgubi cumpărătorul atunci când acesta face investiţii legate de decontaminare sau curăţare a solului. La articolul 4.2, sub titlul „Angajamentul de Despăgubire privind Mediul“, contractul spune următoarele: „Vânzătorul se obligă să despăgubească societatea pentru pierderile de mediu şi costurile de abandonare acceptate“. În anexa P a contractului sunt detaliate şi activităţile pentru care statul bagă adânc mâna în buget ori de câte ori îi cere asta societatea petrolieră. „Sub rezerva celorlalte prevederi ale acestei anexe P, prin prezenta Vânzătorul este de acord şi va despăgubi şi va exonera în totalitate Societatea pentru orice pierderi de mediu“, se arată la unul din articolele din anexă. Ce înseamnă pierderi de mediu? „Toate pierderile, daunele, costurile de remediere, de curăţare şi cele de înlăturare“. Despăgubiri plăteşte statul şi pentru costurile de abandonare acceptate. La rândul lor, acestea reprezintă tarife, cheltuieli, costuri legate de remediere, curăţare, înlăturare, precum şi pierderile, daunele, amenzile suportate de Societate în legătură cu abandonarea, înlăturarea sau scoaterea din funcţiune a următoarelor sonde de extracţie şi a infrastructurii şi amplasamentelor aferente. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai OMV Petrom nu îşi exprimaseră punctul de vedere asupra acestei situaţii. 

Exit mobile version