10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri2010 a avut cei mai mulţi milionari în dolari

2010 a avut cei mai mulţi milionari în dolari

Numărul milionarilor din Asia l-a depăşit pentru prima dată pe cel al milionarilor Europei şi, în câţiva ani, se aşteaptă să fie mai mare chiar decât cel al americanilor milionari, potrivit celui mai recent raport anual al Merrill Lynch-Capgemini, citat de Reuters.
Susţinut de creşterea rapidă a economiilor din China şi India, numărul milionarilor din regiunea Asia-Pacific a crescut cu 10 la sută, până la 3,3 milioane. Pe locul al doilea este America de Nord, cu 3,2 milioane, cu puţin în faţa Europei, care are 3,1 milioane. Averea totală din zona Asiei, care anul trecut a urcat cu 12% până la 10,8 trilioane de dolari, a depăşit-o pe cea din Europa şi ameninţă să întreacă şi Statele Unite şi Canada, unde bogăţia a crescut cu 9% în 2010, până la 11,6 trilioane de dolari. Mai mult de jumătate dintre milionarii din lume sunt încă în Statele Unite, Japonia şi Germania.
În plus, anul trecut s-au înregistrat cei mai mulţi milionari, numărul lor fiind chiar mai mare decât cel dinainte de criza financiară.  
• Carla Dinu HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU