8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCerealele se vând fără TVA

Cerealele se vând fără TVA

Taxarea inversă a intrat în vigoare de la 31 mai 2011, iar, teoretic, grâul trebuie să fie mai ieftin cu 24%, iar evaziunea să se diminueze

În mare grabă, guvernanţii au adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2011 pentru a introduce taxarea inversă la cereale şi plante tehnice chiar înainte de începerea recoltatului, după cum se arată chiar în motivaţia actului normativ. Prin introducerea taxării inverse se estimează o reducere a evaziunii fiscale în domeniul cerealelor – o piaţă dominată de evaziune şi care în Dolj a dat mari bătăi de cap oamenilor legii. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu, taxarea inversă se va aplica de la 31 mai 2011 şi până la aceeaşi dată din 2013, potrivit actului normativ. Sunt vizate următoarele produse: grâu dur destinat însămânţării, alac (este tot un grâu dur), grâu comun pentru însămânţare, secară, orz, porumb, boabe de soia, seminţe de rapiţă, seminţe de floarea-soarelui, sfeclă etc.

Ce presupune taxarea inversă

Cei care vând cereale şi plante tehnice nu mai trec pe factură taxa pe valoarea adăugată (TVA), ci pe documentul de ieşire a mărfii va figura obligatoriu „taxarea inversă“, la fel cum se foloseşte în acest moment la produsele din lemn. Dacă cerealele ajung la un comerciant (intermediar), acesta le vinde mai departe tot cu taxare inversă, urmând ca utilizatorul final „să înregistreze TVA în contabilitate atât ca deductibilă, cât şi colectată (4.426 egal cu 4.427), astfel că TVA la cereale se autolichidează“, a precizat directorul adjunct al Fiscului doljean. În cazul în care cerealele şi plantele tehnice vor fi vândute fără TVA, „ar fi logic să se reducă preţurile cu valoarea TVA, pentru că taxa nici nu se deduce, nici nu se colectează“, a spus Mihai Antonescu. Un producător agricol local spune că preţul cerealelor depinde de mulţi factori în vara aceasta: „Depindem de vreme, de producţie şi de cum fac preţurile marii colectori de cereale. De regulă, când este producţie, mare preţurile sunt mici şi invers. Dacă trebuie să dăm fără TVA, vom vinde fără, dacă aşa e legea, dar nu avem cum să ştim preţurile de pe acum“. Problema cea mai mare este aceea că taxarea inversă nu se aplică tuturor firmelor. Numai agenţii economici care sunt înregistraţi drept plătitori de TVA la administraţiile fiscale de care aparţin vor trece pe facturi „taxare inversă“ în loc de TVA. Reprezentanţii Fiscului spun că aceia care nu sunt plătitori de TVA vor proceda la fel ca şi până acum.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII