17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLicitaţie contestată pentru sediul Curţii de Apel

Licitaţie contestată pentru sediul Curţii de Apel

O licitaţie organizată de o instituţie publică face valuri în lumea afacerilor din Craiova. Miza o reprezintă sume cu multe zerouri în coadă.

Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului (CCI) Dolj a contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) licitaţia organizată pe 23 martie 2011 de către Curtea de Apel Craiova, procedură prin care instituţia vrea să închirieze imobilul potrivit pentru a se muta.

Camera, descalificată din start

Camera de Comerţ a fost descalificată pe motiv că nu a îndeplinit criteriile de calificare impuse de autoritatea contactantă, în speţă, Curtea de Apel. În criteriile de selecţie se preciza că imobilul nu trebuie să fie ipotecat. Reprezentantul CCI Dolj în acest caz, Cristian Clenciu, spune că legislaţia după care s-a organizat licitaţia prevede clar că banca la care imobilul este ipotecat îşi poate da acordul pentru ca instituţia să participe la licitaţie, lucru pe care Curtea de Apel nu l-a luat în seamă. CCI acuză că nu s-a respectat procedura de licitaţie în sine, din moment ce toate ofertele (documentaţia de calificare, oferta tehnică şi oferta financiară) au fost deschise în acelaşi timp. Camera de Comerţ cere 82.000 de lei pe lună pentru sediul de pe strada Brestei, în timp ce Ralcorex cere 100.000 de lei pe lună. În prezent, Curtea de Apel plăteşte o chirie de circa 45.000 de lei pe lună, pentru aproximativ 1.400 de metri pătraţi. În criteriile de calificare, Curtea de Apel cere ca imobilul pe care îl va închiria să aibă o suprafaţă utilă de minimum 2.300 de metri pătraţi. Nici mai mult, nici mai puţin. De asemenea, se cere o suprafaţă construită „de aproximativ 2.760 de metri pătraţi“ şi o parcare de minimum 300 de metri pătraţi. Sediul Camerei de Comerţ are 2.180 de metri pătraţi suprafaţă utilă (care poate fi extinsă la peste 2.300 mp), iar contracandidatul lor, firma Ralcorex, controlată de omul de afaceri Delian Panait, deţine garaje şi hale care au o suprafaţă utilă de 2.600 de metri pătraţi. Competitorii aveau obligaţia ca, pe banii lor, să amenajeze spaţiile după regulile impuse de Ministerul Justiţiei, în termen de câteva luni.

Se închiriază un imobil sau patru?

Aşadar, singurul precalificat rămas este Delian Panait, care a participat la licitaţie cu imobilele de pe strada Brâncuşi, unde a activat service-ul Automonza, care a fost mutat de acolo cu puţin timp înainte de organizarea licitaţiei. Spaţiile de pe Brâncuşi sunt improprii desfăşurării activităţii unei instanţe de talia Curţii de Apel, aspect recunoscut chiar şi de Panait, dar el susţine că le va amenaja în timpul stabilit de autoritatea contractantă.
„Sigur că trebuie să renovăm spaţiile. Nu se găseşte, în acest moment, în centrul Craiovei, un spaţiu care să corespundă cerinţelor Curţii de Apel. Nici cei de la Cameră nu au suprafaţa utilă cerută. Dânşii au fost descalificaţi pentru că au ipotecă asupra sediului. Şi eu am avut ipotecă, dar am achitat în avans un credit de 544.000 de euro, deşi aveam o dobândă bună, pentru a participa la licitaţie. Eu nu am fost declarat câştigător, ci doar calificat. Etapele nu s-au încheiat. Negociez cu cei de la Curtea de Apel oferta tehnică şi oferta financiară“, a spus, pentru GdS, Delian Panait. El nu a dorit să confirme sau să infirme dacă cere chirie Curţii de Apel 100.000 de lei pe lună. În documentaţia de licitaţie se prevede închirierea unui imobil. Reprezentanţii CCI Dolj spun că titlul procedurii este „Documentaţie de atribuire privind închirierea unui imobil cu destinaţie sediul administrativ Curtea de Apel Craiova“ şi că firma rămasă în cursă oferă patru imobile în loc de unul.

Curtea de Apel: Am respectat procedura!

Reprezentanţii Curţii de Apel Craiova susţin că licitaţia nu s-a organizat în baza OUG nr. 34/2006 specifică licitaţiilor publice, ci în acest caz s-a ţinut cont de un ordin al ministrului justiţiei (Ordinul MJLC nr. 1516/C/20.05.2009) care reglementează asemenea proceduri, datorită faptului că sediile instituţiilor ce aparţin acestui minister trebuie să respecte anumite norme speciale. Dacă nu se aplică OUG nr. 34, atunci nu este clar de ce instituţia din subordinea Ministerului Justiţiei a cerut ofertanţilor o declaraţie privind eligibilitatea, pe OUG nr. 34/2006.
Instanţa susţine că a respectat procedura de licitaţie, pentru că în ordinul invocat se prevede că nu se acceptă imobile ipotecate. În opinia lor, singura situaţie în care creditorul îşi poate da acceptul participării la licitaţie este în cazul terenurilor ipotecate şi nu al clădirilor.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Aurel Ilie, spune că procedura licitaţiei nu este finalizată şi, prin urmare, nu se pot da detalii. El a confirmat că Ralcorex este singurul ofertant calificat cu care se poartă negocieri. De asemenea, el a lăsat să se înţeleagă că în ceea ce priveşte al doilea ofertant,   Camera de Comerţ – descalificat pentru că nu a îndeplinit criteriul privind ipoteca-, nu au mai fost luate în calcul celelalte oferte (tehnică şi financiară).
Curtea de Apel Craiova susţine că însăşi OUG nr. 34/2006 precizează la art. 13 că actul normativ respectiv nu se aplică „pentru atribuirea contractului de servicii care are ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora“. Licitaţia trebuie să se încheie până pe 1 iulie 2011, dată până la care ofertantul calificat trebuie să transforme garajele într-o clădire adecvată Curţii de Apel. În caz contrar, nu se va încheia contractul cu el, spun oficialii instituţiei.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII