13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriS-a vărsat sacul cu bani pe DJ 606

S-a vărsat sacul cu bani pe DJ 606

Costurile pentru Drumul Judeţean 606 Craiova-Mehedinţi cresc precum Făt-frumos din poveste. Într-un an şi trei luni de când a început reabilitarea şi modernizarea a 50 de kilometri de drum, preţul a urcat de la 53,2 milioane de lei plus TVA la 63,6 milioane de lei plus TVA. Motivele se regăsesc într-un raport al Consiliului Judeţean Dolj, ai cărui consilieri au aprobat ieri suplimentarea de peste zece milioane de lei, aproximativ 2,5 milioane de euro. Cum motivează angajaţii CJ creşterea uimitoare a costurilor proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional, axa prioritară 2? Prin imposibilitatea de a prevedea hibele drumului existent, precum şi din cauza ploilor şi a traficului rutier intens. Modernizarea DJ 606 a primit finanţare în anul 2008, iar lucrările au început efectiv în 2009. Câştigătorul licitaţiei, un consorţiu format din firmele Erpia, SCT Bucureşti, Colas Drumuri şi Domarcons, a semnat un contract în valoare de 53,2 milioane de lei plus TVA. Când s-au apucat de treabă, constructorii au constatat, spune raportul CJ Dolj, că stratul suport al drumului rămas după înlăturarea stratului de uzură era într-o avansată stare de degradare, lucru care nu putea fi prevăzut în raportul de expertiză. Drept urmare, proiectantul a reanalizat starea tehnică a drumului şi a propus adăugarea unui strat de piatră spartă de 23 de centimetri, astfel că a fost semat un act adiţional la contract prin care suma din contract era suplimentată cu 5,1 milioane de lei plus TVA, adică 9,8%. În 2010, din cauza ploilor, pe o porţiune de 170 de metri de drum din localitatea Carpen s-a produs fenomenul de curgere de terasamente, iar pe axul drumului au apărut fisuri şi crăpături. Aceste probleme şi traficul intens pe cele opt poduri de pe traseu care nu suportă greutatea camioanelor a determinat Consiliul Judeţean Dolj să negocieze din nou preţul cu consorţiul de firme. Printr-un act adiţional semnat la sfârşitul anului trecut, valoarea contractului a fost suplimentată cu suma de 5,1 milioane de lei plus TVA, ceea ce a dus valoarea finală a contractului la 63,6 milioane de lei plus TVA. Pentru că regulamentele de acordare a fondurilor nerambursabile limitează suplimentarea valorii eligibile cu până la 10%, consiliul judeţean va trebui să suporte din fonduri proprii o sumă de 6,3 milioane de lei, în creştere de la 24.577 de lei, adică o sumă de aproape 30 de ori mai mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII