6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSOVântu se simte foarte rău...

SOVântu se simte foarte rău…

Un nou termen în procesul în care Sorin Ovidiu Vântu este judecat pentru favorizarea infractorului în dosarul privind fuga din ţară a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa (care a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI), a fost fixat pentru 17 decembrie de către magistraţii Tribunalului Bucureşti. Omul de afaceri a părăsit, la termenul de luni, sala de judecată, invocând o stare de rău şi spunând că trebuie să meargă de urgenţă la spital. Avocaţii lui Sorin Ovidiu Vântu au cerut amânarea procesului, însă judecătorii au decis că şedinţa poate continua şi în absenţa lui SOV. În plus, avocaţii omului de afaceri au depus în instanţă acte care atestă problemele medicale ale lui SOV – afecţiuni cardiace. În cele din urmă însă, procesul a fost amânat pentru 17 decembrie.
Potrivit judecătoarei, Sorin Ovidiu Vântu ar fi trebuit să dea o declaraţie în faţa instanţei, la termenul de luni al procesului. Judecătoarea a explicat, însă, că, în cazul în care vor mai apărea probleme medicale, reprezentanţii instanţei se pot deplasa la spitalul unde este internat SOV, pentru a nota declaraţia acestuia. Ca o coincidenţă, în sala de la Tribunalul Bucureşti unde se judeca luni procesul lui Sorin Ovidiu Vântu (sala 208) s-a judecat, tot luni, unul dintre procesele FNI, în care foştii investitori ai Fondului cer recuperarea sumelor investite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII