21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanţele oltene stau prost cu încasările

Finanţele oltene stau prost cu încasările

Încasările la bugetul consolidat al statului merg tot mai greu. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt a încasat în iulie cu 8,57 procente mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Olt a încasat, în iulie, la bugetul general consolidat al statului, cu şase milioane de lei mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Practic, încasările la finalul lunii iulie au totalizat suma de 63,99 milioane de lei, cu 8,57 procente mai puţin faţă de iulie 2009, când s-a încasat suma de 69,99 milioane de lei.

Titluri executorii, sechestre şi popriri

Nici titlurile executorii, sechestrele sau popririle pe conturile bancare sau ale terţilor nu au reuşit să aducă încasări mai mari sau cel puţin egale cu cele de anul trecut, realizate în aceeaşi perioadă. Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Olt, a informat că în acest sens au fost aplicate o serie de măsuri. „Acţiunile întreprinse pe linia executării silite în luna iulie 2010 au constat în emiterea unui număr de 7.377 de titluri executorii, aplicarea unui număr de 11 sechestre, patru pentru bunurile mobile şi şapte pentru cele imobile. Au mai fost aplicate 2.781 de popriri pe disponibilităţile din conturile bancare şi 46 de popriri la terţi“, a informat Marinescu.

7,18 milioane de lei, recuperate prin executare silită

Prin modalităţile de executare silită, în luna iulie 2010 au fost recuperate creanţe bugetare în sumă de 7,18 milioane de lei, informează DGFP Olt.
„Creanţele au fost recuperate astfel: 1,88 milioane de lei din popriri pe disponibilităţile din conturile bancare, 0,26 milioane de lei din popriri la terţi, 5,01 milioane de lei din încasări după începerea executării silite fară alte forme de executare şi 0,03 milioane de lei din vânzări de bunuri mobile şi imobile“, a declarat Mihaela Marinescu.

Vânzări prin licitaţie

Tot în luna iulie, DGFP Olt a organizat 69 de licitaţii de vânzare a 363 de bunuri mobile, în valoare de un milion de lei, şi a 81 de bunuri imobile, în valoare de 9,25 milioane de lei. În urma licitaţiilor s-au adjudecat două bunuri mobile, în valoare de 22.264 de lei, şi un bun imobil, în valoare de 4.850 de lei. Finanţele oltene anunţă că, în cazul neachitării obligaţiilor bugetare la termenele scadente, vor fi luate în continuare toate măsurile de executare silită prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, pentru încasarea integrală a veniturilor datorate la bugetul general consolidat al statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII