Indiferent de guvernul aflat la Palatul Victoria, instabilitatea fiscală a fost de mare clasă în România. Codul Fiscal din 2003 a fost modificat până acum prin 31 de acte normative, care mai de care mai stufoase, punând mediul de afaceri în dificultate. Contabilii s-au năucit în hăţişul legislativ, iar patronii îşi bat capul cum să ţină pasul cu schimbările fiscale.
Din 2003 şi până acum, cea mai importantă lege fiscală a României – Codul Fiscal – a suferit numeroase modificări. De cele mai multe ori, legea de căpătâi a firmelor româneşti a fost modificată prin ordonanţe de urgenţă, majoritatea intrând în vigoare fie la câteva luni sau, mai nou, la doar câteva zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Legea nr. 571/2003, cunoscută drept Codul fiscal, este un act normativ stufos, de aproximativ 400 de pagini de format A4, scrise într-un font normat. Pentru omul de rând este dificil şi să lectureze acest număr de pagini, dar să mai şi reţină exact cum trebuie să procedeze un întreprinzător privat pentru a nu încălca legea. În ultima perioadă, oamenii de finanţe, consultanţii şi contabilii au făcut un adevărat „sport naţional“ din lecturarea modificărilor aduse Codului Fiscal, iar investitorii, fie că este vorba de cei români sau străini, cu greu pot să-şi planifice afacerile în România pe termen lung.
„Noi nu puteam să ne facem un plan de afaceri pe termen mediu şi lung, din cauza inconsecvenţei legislaţiei fiscale din România“, a spus în urmă cu ceva vreme reprezentantul Consiliului Naţional al Întreprinzătorilor Particulari Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Valentin Cristea. La un forum organizat anul trecut în Craiova, experţii contabili practicieni se plângeau de desele modificări ale legislaţiei fiscale, în sensul că nici nu intră bine în vigoare un act normativ că mai apare unul care îl modifică sau care modifică alte prevederi deja existente. Pentru cei care nu sunt specialişti în fiscalitate, o ordonanţă de urgenţă care schimbă câte ceva din Codul Fiscal arată cam aşa: „Articolul X din Codul Fiscal se modifică şi va avea următorul conţinut“ sau „la art. Y din Legea nr. 571/2003 se introduce punctul f) cu următorul conţinut…“. În mod inevitabil, persoana interesată de modificarea legislaţiei fiscale trebuie să vadă şi articolul modificat, cum este şi firesc, şi să facă toate corecturile în acte. Codul Fiscal original prevede că, de regulă, se poate modifica legislaţia fiscală doar prin lege, iar prevederile intră în vigoare la şase luni de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial. Sintagma „de regulă“ face ca orice guvern să modifice fiscalitatea prin ordonanţe şi ori de câte ori se poate.
Slalom printre legi
Abundenţa de legi şi ordonanţe determină şi creşterea costurilor pentru firme, pe de o parte pentru că se introduc alte impozite sau se modifică cele existente, iar pe de altă parte, pentru că marile companii trebuie să plătească în plus consultanţi fiscali sau experţi contabili buni pentru a ieşi la liman din hăţişul legislativ.
Nu este un secret şi faptul că abia apare o lege în materie fiscală şi anumite companii sau patronaşi de o noapte se şi gândesc la ce modalităţi au să se strecoare pe lângă lege. Adică să-şi desfăşoare activitatea economică astfel încât să evite legea sau să fie la limita ei.
Potrivit informaţiilor solicitate de GdS la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, până în prezent, Codul Fiscal s-a modificat de 31 de ori, iar Codul de procedură fiscală, de 16 ori.
Cele mai importante modificări
La un an de la publicarea Codului Fiscal original a apărut OUG nr. 83/2004 care a redus cota de impozit pe profit de la 25% la 19%. Potrivit specialiştilor de la DGFP Dolj, tot în 2004, OUG nr. 138 a redus din nou cota de impozit pe profit la 16%. În acelaşi timp a fost introdusă cota unică de 16%, astfel că şi impozitul pe venit s-a calculat la acelaşi nivel. A fost cea mai importantă modificare a Codului Fiscal, care a rămas valabilă şi în prezent, dar nu se ştie până când. În 2006, mediul privat a câştigat o bătălie împotriva Fiscului, mai degrabă împotriva birocraţiei. Datele de la Finanţele doljene arată că prin Legea nr. 343/2006 care modifica din nou Codul Fiscal, semnarea şi ştampilarea facturilor nu mai sunt obligatorii. În general, cele mai multe modificări au apărut din 2008 încoace.
Aberaţia supremă a Codului Fiscal
În 2009, OUG nr. 34 a adus neliniştea mediului de afaceri, prin introducerea impozitului minim (forfetar). Acesta a fost catalogat drept aberant de către mediul de afaceri, pentru că impozitează firmele chiar dacă au avut cifră de afaceri „zero“. Cei care au activitate plătesc la stat fie cota unică, fie forfetarul în funcţie de anumite tranşe ale cifrei de afaceri, adică pe acela care este mai mare. Aşa s-a ajuns ca şi aceia care au înregistrat pierderi să aibă de plătit „forfetar“ la stat. Nicidecum această modificare legislativă nu a fost în favoarea mediului de afaceri sau pentru a ajuta firmele să iasă din criză, ci dimpotrivă. În ciuda insistenţelor mediului de afaceri, acest impozit există şi astăzi. De dată recentă sunt alte două ordonanţe, şi tot de urgenţă, care aduc modificări Legii nr. 571/2003. Una este OUG nr. 54/2010 privind combaterea evaziunii fiscale, iar cea de-a doua este OUG nr. 58/2010 care măreşte cota de TVA de la 19% la 24% la aproape toate produsele, mai puţin medicamente, cărţi, reviste şi altele – care au cotă redusă de 9% şi la construcţia de case noi (dar nu mai mari de 120 de metri pătraţi), unde TVA este de 5%.
Codul de procedură, spaima patronilor
Şi Codul de procedură fiscală s-a modificat din 2004 şi până acum. Dintre cele mai importante aspecte pentru mediul de afaceri amintim Legea nr. 174/17.05.2004, care a introdus prevederi privind nulitatea actului administrativ fiscal, reguli de administrare pentru contribuabilii inactivi, se modifică ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale. Specialiştii Fiscului doljean spun că OUG nr. 129/2005 a introdus dispoziţii privind stoparea ajutorului de stat şi privind recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis. Altă modificare a fost introdusă prin OG nr. 47/28.08.2007. Actul normativ permite plata în contul unic; nu se mai calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenţei. În ultimul an, OUG nr. 39/2010 modifică obligaţiile fiscale accesorii începând cu 1 iulie, cum ar fi dobânzi de întârziere de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere (până la 30 de zile de întârziere), respectiv penalităţi de întârziere de 5% sau 15% din suma obligaţiilor fiscale principale, în funcţie de data stingerii obligaţiei fiscale.
