10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSechestre pe maşinile romilor

Sechestre pe maşinile romilor

Direcţia de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu încearcă să vândă maşinile de lux ale romilor din Meteor şi Obreja care nu vor să îşi plătească impozitele şi taxele către bugetul local şi care s-au trezit cu sechestre pe autoturisme.

Primăria Târgu Jiu prin direcţia de specialitate încearcă să recupereze cu orice preţ taxele şi impozitele neachitate de mai mulţi ani de romii din Meteor şi Obreja. Pe lângă cele câteva sute de popriri pe pensii şi conturi, Direcţia de Venituri a primăriei a aplicat sechestre pe zece autoturisme de lux aparţinând romilor cu datorii. Până în prezent, s-a găsit cumpărător pentru o maşină, iar un alt autoturism este pe cale să fie vândut către un amator de chilipiruri. Alte câteva zeci de autoturisme pe care s-a dorit instituirea sechestrului, în vederea recuperării datoriilor, nu au fost găsite la domiciliul cetăţenilor de etnie romă, proprietarii motivând că maşinile sunt în trafic. Direcţia de Venituri are de recuperat de la debitorii din cele două cartiere suma de 600.000 de lei, la care se adaugă penalităţi şi majorări de întârziere.

Intră cu teamă în curţile palatelor
 
Nu de puţine ori, inspectorii Direcţiei de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu sunt nevoiţi să solicite prezenţa poliţiştilor comunitari pentru a putea intra în curţile palatelor romilor din Meteor sau Obreja. Întrucât refuză de mai mulţi ani să îşi plătească datoriile la fel ca restul cetăţenilor oraşului, o parte din romii din Târgu Jiu încep să ameninţe şi chiar să facă scandal atunci când sunt căutaţi de inspectorii Direcţiei: „Am avut situaţii în care este necesară intervenţia forţelor de ordine pentru că romii devin recalcitranţi. Se întâmplă mai ales atunci când mergem să aplicăm sechestre. În tot oraşul avem instituite mii de popriri pe conturi şi ne-am orientat în general pe astfel de modalităţi de recuperare a banilor, însă acum facem orice, inclusiv aplicăm sechestre pentru a mai strânge din bani. Le vindem mai greu maşinile, dar până la urmă tot o să le dăm. Avem impozite şi taxe rămase neplătite de anul trecut în valoare de 1,5 milioane de lei, la persoane fizice, şi vreo trei milioane de lei numai amenzi de circulaţie, precum şi amenzi date de poliţia comunitară sau primărie“, a declarat Mariana Budulan, directoarea Direcţiei de Venituri din Primăria Târgu Jiu.

Impozite plătite în procent de 60%

Potrivit directoarei Mariana Budulan, peste 60% dintre contribuabili şi-au plătit impozitele şi taxele către bugetul local, însă în prezent numărul celor care vin la ghişeele instituţiei să-şi achite dările a început să fie din ce în ce mai mic. Şefa Direcţiei de Venituri a declarat că fenomenul este specific acestei perioade şi că oamenii se vor prezenta din nou în număr mare să îşi plătească taxele, începând cu sfârşitul acestei toamne şi mai ales în luna decembrie. Până în momentul de faţă, Direcţia de Venituri Târgu Jiu a încasat peste 16 milioane de lei, cei mai mulţi bani fiind achitaţi de către persoanele fizice, aproximativ nouă milioane de lei, diferenţa fiind taxele şi impozitele plătite de persoanele juridice. Pentru anul 2010, Direcţia are de încasat de la populaţie şi firme, cu titlul de impozite şi taxe locale, suma de 25 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII