17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFord dă nana guvernului

Ford dă nana guvernului

Criza financiară a determinat Ford să dea un pas înapoi în privinţa respectării termenelor angajamentelor pe care şi le-a luat atunci când a cumpărat fabrica de automobile din Craiova. După ce a cerut renegocierea unor clauze din contract, acum Ford invocă lipsa infrastructurii rutiere şi feroviare.   

Contractul de privatizare a fabricii de automobile din Craiova riscă să nu fie dus la capăt. Declaraţiile ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark  Gitenstein, referitoare la imposibilitatea yankeilor de a produce în Bănie numărul de maşini pe care şi le-au asumat prin contract, din cauza lipsei infrastructurii rutiere şi feroviare, pun presiune suplimentară pe statul român. „Ford doreşte să construiască 1.000 de maşini pe zi. (…) Problema: în România nu există infrastructura necesară pentru a transporta maşinile din Craiova. Nu va construi 1.000 de maşini pe zi pentru a le depozita într-un parc auto şi a le lăsa acolo! Ford nu poate face o investiţie de acest gen. Trebuie să vândă maşinile produse, iar dacă nu ai un sistem de autostrăzi şi un sistem feroviar care să-ţi permită să transporţi maşinile, nu va produce 1.000 de maşini pe zi! Nu poate transporta 1.000 de maşini folosind actualul sistem rutier. Nu poate transporta nici 200 de maşini pe zi de acolo, folosind actualul sistem feroviar“, a spus Gitenstein. Cuvintele ambasadorului par obraznice, chiar dacă ele descriu o realitate. Acum noi ce să facem? Să le plângem de milă americanilor de la Ford pentru că nu pot lucra la capacitate maximă din cauza lipsei infrastructurii sau să-i înjurăm că trag de timp şi invocă o situaţie de care erau perfect conştienţi când au cumpărat fabrica de la Craiova? Cu siguranţă, părerile sunt împărţite. Intervenţia ambasadorului nu face altceva decât să întărească impresia deranjantă din ultima vreme că Ford se trage de fund înapoi, cum ar spune românul. Mai întâi, a dat vina pe criza financiară şi a cerut statului român să amâne termenele la care producţia ar fi trebuit să duduie la fabrica din Craiova. Acum, prin vocea ambasadorului Gitenstein, conducerea Ford a găsit alt motiv: nu avem străzi şi cale ferată care să facă faţă şuvoiului de maşini pe care ei sunt pregătiţi să le livreze pe piaţă. O întrebare de bun-simţ: dar când au cumpărat fabrica nu ştiau ce străzi sunt în România? Şi mai de bun-simţ ar fi să producă ei maşinile pe care le-au promis şi abia apoi să tragă guvernul de urechi că nu există infrastructură.

Berceanu nu face centuri de dragul Ford

Că tot veni vorba de guvern, doi ani şi jumătate de când este Ford în Craiova ar fi fost suficienţi să construiască o amărâtă de centură ocolitoare de patru kilometri. Mai ales că ministrul Radu Berceanu promitea la începutul mandatului că ea, adică centura, va începe să fie construită încă din toamna anului trecut. A venit primăvara, a venit şi criza, iar centura este tot la stadiul de desen pierdut pe undeva prin birourile ministeriale. L-am întrebat pe Radu Berceanu, venit cu ceva vreme în urmă în inspecţie pe şantierul podului de la Calafat, când va fi construită şoseaua de centură. „Centura ar fi putut fi gata dacă aveam şi bani“, a răspuns ministrul. Am insistat, spunând că Ford cere imperios o astfel de centură. Şi atunci ministrul s-a enervat. „Nu aş sugera să facem legătura prea tare şi prea mult cu Ford“. De ce? „Se aude la Bruxelles şi e ajutor de stat. Nu e în regulă să facem centuri ocolitoare deoarece cere Ford, ci pentru că sunt necesare Craiovei, traficului rutier. Dacă cere Ford şi facem noi o centură, vine Uniunea Europeană şi spune că este ajutor de stat şi ne dă nana“. Deci ministrul nu vrea să primească nana de dragul Ford, ceea ce e de înţeles. Atunci ar putea folosi cealaltă parte a declaraţiei. Măcar de dragul traficului, al craiovenilor, al bunicii sau pisicii să facă centura. Acum, revenim la Ford. Cum declaraţiile ambasadorului au fost cu tâlc, am întrebat-o pe Nadia Crişan, membru în Consiliul de Administraţie al Ford România, dacă am înţeles noi bine, şi anume că, fără infrastructură, Ford nu produce mai mult decât o face în prezent. Chiar dacă nu a spus-o direct, Crişan a lăsat să se înţeleagă că situaţia este mai mult decât complicată. „Încă de la depunerea ofertei de privatizare în 2007, Ford a semnalat clar necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii, în special la nivel local, pentru a asigura accesul rapid şi eficient la fabrică. În discuţiile purtate cu autorităţile române, am subliniat cu diverse ocazii faptul că infrastructura este esenţială pentru succesul proiectului nostru de la Craiova. Pentru a asigura un flux normal de producţie la fabrica din Craiova, avem nevoie de două elemente principale de infrastructură: centura ocolitoare de sud şi tronsonul care leagă centura ocolitoare de fabrică. Pe măsură ce volumul producţiei creşte, aceste două elemente devin o necesitate absolută. Situaţia ar fi foarte dificilă dacă aceste două elemente de infrastructură nu vor fi funcţionale până la finalul anului 2011. Vom continua dialogul cu autorităţile române în această problemă, deoarece ne dorim cu adevărat ca lucrările să fie finalizate în timp util“, a precizat Nadia Crişan pentru GdS. De mai bine de doi ani tot dialoghează Ford cu guvernul, dar pare mai degrabă un dialog al surzilor. Dincolo de gustul neplăcut pe care ţi-l lasă motivele invocate de americani, amintite mai sus, guvernul ar trebui să-şi plece mai mult urechea la solicitările lor. Pe criza asta, e bine să ţii cu dinţii de investitori, mai ales când eşti incapabil să-i atragi pe alţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII