17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Dezmembrare în parcare

Un craiovean a umplut parcarea blocului cu autoturisme marca OItcit, spre disperarea vecinilor, care spun că nu mai au unde să-şi lase maşinile. Acesta a plasat, în parcarea care deserveşte atât blocurile de locuinţe, cât şi Piaţa agroalimentară Brestei 14 automobile.

Locatarii din blocul D 27, situat pe strada Brestei, s-au plâns Primăriei Craiova că unul dintre vecinii din imobil a adunat în parcarea blocului cel puţin 14 autoturisme. Berti Tudor se ocupă cu dezmembrarea de automobile, în special marca Oltcit, şi pentru activitatea pe care o desfăşoară a achiziţionat un număr considerabil de maşini. Acestea se află în parcarea dintre blocurile situate pe strada Brestei şi Ştefan Odobleja. Patru maşini sunt chiar în spatele blocului său, alte trei, în parcarea de la blocul vecin, vreo trei – în mijlocul parcării şi alte patru – în faţa pieţei. „Are multe autoturisme, iar din cauza aceasta a atras nemulţumirea tuturor. Oamenii ajung acasă seara şi nu au unde să parcheze. Multe sunt nemişcate din acest loc de luni întregi. Măcar nu le-a aşezat la un loc pe toate. Le-a lăsat prin toată parcarea“, a spus locatara de la apartamentul 19.

14 plăteşte, 14 parchează

La fel de nemulţumiţi sunt şi alţi vecini, care cer socoteală angajaţilor Primăriei Craiova pentru că nu iau măsuri. „Aş dori să luaţi măsuri în privinţa locatarului Tudor Berti Carmen, care are 14 autoturisme şi ocupă o treime din parcare, nemaifiind loc pentru ceilalţi, deşi toţi plătim impozit şi parcare. Nu cred că acest individ plăteşte impozit pentru toate autoturismele, deoarece nu funcţionează toate“, se adresează un locatar primarului pe site-ul „domnuleprimar“.
Irina Tudor, soţia deţinătorului celor 14 autoturisme, se apără, susţinând că vecinii sunt răutăcioşi. Ea spune că este loc în parcare, iar această situaţie este temporară şi oamenii vociferează degeaba. „Soţul meu se ocupă cu dezmembrarea autoturismelor. Avem un spaţiu închiriat, dar proprietarul ne-a pus în vedere să nu le mai ţinem acolo, că îşi construieşte o casă. Le vom duce de aici. Eu nu cred că-i incomodează pe vecini, sunt ei răi. Iar taxa pentru parcare o plăteşte fiecare proprietar, că ele nu au fost încă radiate. De ce nu spun că mai este un profesor universitar care are trei? Ne-au găsit pe noi“, afirmă Irina Tudor.
Inspectorii de la primărie, plecaţi în control, abia după ce au aflat de la noi de parcarea ocupată de Oltcit-uri i-au avertizat pe craioveni să-şi ridice maşinile de aici. „Proprietarul celor 14 autoturisme marca Oltcit a fost somat de inspectorii primăriei să intre în legalitate privind plata taxelor şi impozitelor aferente respectivelor autoturisme, care sunt înmatriculate şi au carte tehnică. În caz contrar, va fi nevoit să elibereze domeniul public“, a declarat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII